Cadavre descoperite într-un camion în Marea Britanie. Scene ȘOCANTE
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Aproape 40 de cadavre au fost descoperite într-un camion în Marea Britanie.

Cel puțin 39 de cadavre au fost descoperite în interiorul unui container transportat de un camion în comitatul britanic Essex, informează site-ul postului Sky News, citat de Mediafax.

Cadavrele au fost descoperite în parcul industrial Waterglade din Grays, la ora locală 1:40 a.m. (3:40 ora României).

Conducătorul camionului, un cetățean în vârstă de 25 de ani, a fost reținut de către forțele de ordine.

„Este un eveniment tragic, în cadrul căruia un număr însemnat de oameni și-au pierdut viețile. Anchetatorii noștri cercetează pentru a stabili ce s-a întâmplat în acest caz"; „Ne aflăm în proces de identificare a victimelor implicate, proces care anticipăm că ar putea dura mult timp", a declarat un oficial din cadrul Poliției din Essex, Andrew Mariner.

Confrom primelor aprecieri, camionul provine din Bulgaria, și a intrat sâmbătă pe teritoriul Marii Britanii, prin Holyhead, Țara Galilor.

Poliția a izolat zona în care cadavrele au fost descoperite, iar accesul în parcul industrial este interzis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel