Cadavre depozitate în camioane frigorifice. Mărturii șocante: ”S-au prăbușit unele peste altele”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Un voluntar de la o morgă din New York, Statele Unite ale Americii, a făcut declarații șocante cu privire la o întâmplare prin care a trecut. 

Persoanele decedate din cauza noului Coronavirus sunt depozitate acum în camioane frigorifice la New York după ce capacitatea de la morgă a fost depășită, scrie digi24.ro. În plus, autoritățile refuză să facă înmormântări fără un acord al unei rude, iar multe dintre cadavre nu sunt revendicate de nimeni. 

Unul dintre cei care manipulează trupurile neînsuflețite și le depozitează în camioanele frigorifice a făcut mărturii halucinante. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

”Lucram de trei zile într-un container și cu o zi înainte ne fusese livrat unul nou, plin până la refuz. Din păcate, unul dintre rafturi s-a rupt, cred că șase cadavre s-au prăbușit unele peste altele. Nu mă întristez când mă ocup de aceste cazuri, probabil dacă aș face-o, n-aș fi în stare să-mi îndeplinesc responsabilitățile, dar mă gândesc constant la cei care își caută persoanele dragi”, a declarat Erik Frampton - voluntar la o morgă din New York. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel