Complet modernizată, noua cabină are în interior patru prize pentru încărcarea gratuită a telefonului mobil sau a tabletei. "Energia este stocată într-o baterie, ceea ce permite să se încarce telefonul inclusiv noaptea sau în zilele fără soare", a declarat coautorul Solarbox, Harold Craston, un tânăr absolvent al prestigioasei facultăți London School of Economics.
"Vrem să demonstrăm că putem utiliza un spațiu într-un mod pozitiv și că Londra încearcă să devină mai verde", a spus tânărul laureat al unui concurs organizat de municipalitate pentru a reduce emisiile de carbon în Londra. "Ideea era de a refolosi un lucru care nu mai este folosit sau care nu este utilizat în scopul pentru care a fost conceput', a precizat el, adăugând că, de multe ori, 'cabinele telefonice erau întrebuințate pe post de toaletă'.
O a doua cabină Solarbox urmează să intre în funcțiune în ianuarie, după care multe altele se vor inaugura în cursul anului. "Este interesant și inventiv", a apreciat un londonez, salutând modernizarea acestor cabine "care fac parte din istoria Londrei".
Inaugurate în 1936, cabinele de telefon roșii fac parte din patrimoniul britanic alături de autobuzele roșii supraetajate sau de taxiurile negre. Aproximativ 1.800 de cabine au fost "remodelate" între timp în diferite scopuri, devenind chioșcuri, mini-galerii de expoziție și chiar ... mini-puburi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române