Data publicării:

BVB: Capitalizarea companiilor listate pe piaţa reglementată a depăşit 170 de miliarde de lei în această săptămână

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Capitalizarea companiilor listate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti a depăşit 170 de miliarde de lei în această săptămână, chiar dacă valoarea tranzacţiilor s-a diminuat aproape la jumătate faţă de săptămâna precedentă, ajungând la 152,24 milioane de lei, potrivit statisticilor BVB.

Alegeri prezidentiale 2024

Cea mai bună zi de tranzacţionare a săptămânii a fost joi, 11 iulie, în condiţiile în care valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni pe segmentul principal s-a cifrat la 50,63 milioane de lei. Tot joi, indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 1,54%, până la 9.024,03 puncte, un maxim al ultimilor 10 ani.

"Este maximul anului 2019 şi cea mai mai mare valoare din ultimii 10 ani. Pe 4 ianuarie 2008, indicele BET înregistra o valoare mai mare, respectiv de 9.735 de puncte. De la începutul anului şi până în prezent, indicele BET a înregistrat o creştere de aproximativ 22%", potrivit paginii de Facebook a BVB.

În perioada menţionată s-au consemnat 9.441 tranzacţii cu 110,9 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor a ajuns la peste 170,68 miliarde de lei.

Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost, în această săptămână, Banca Transilvania, titluri care au generat schimburi în valoare de 51,75 milioane de lei, BRD-GSG - 27,09 milioane de lei, OMV-Petrom - 16,6 milioane de lei, Fondul Proprietatea -15,57 milioane de lei şi Digi Communications N.V. - 9,4 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii le-au consemnat titlurile Armătura, care s-au apreciat cu 15%, BVB - plus 11,16% şi Grupul Industrial Electrocontact - plus 8,7%, iar cele mai slabe evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroputere, care au "pierdut" 25,71% din valoare, Oil Terminal - minus 8,98% şi VES SA - minus 6,56%.

De la începutul acestui an, pe toate pieţele administrate de Bursa de la Bucureşti au fost realizate 324.376 tranzacţii, în valoare totală de 6,05 miliarde de lei. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost de 45,89 milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel