BVB, piaţă emergentă. Teodorovici, declaraţiile momentului
România îşi menţine un nivel ridicat de ambiţie pentru obţinerea statutului de piaţă emergentă pentru Bursa de Valori Bucureşti (BVB), potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a participat ieri, la Viena, la reuniunea informală a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al UE (ECOFIN), la întâlnirea EUROGROUP în format extins şi la Forumul Financiar EUROFI, organizat în asociere cu Preşedinţia austriacă a Consiliului UE. În marja acestor reuniuni, ministrul român a avut o întrevedere cu Pierre Heilbronn, vicepreşedinte BERD.
"Doresc să subliniez că România îşi menţine un nivel ridicat de ambiţie în privinţa obţinerii statutului de piaţă emergentă de către bursa de la Bucureşti. Obţinerea acestui statut ar aduce României mai mult interes din partea marilor investitori, iar valoarea de piaţă a companiilor listate pe bursă ar creşte substanţial', a spus Teodorovici în panelul cu tema 'Priorităţi ale dezvoltării în continuare a pieţelor financiare din Europa Centrală şi de Est' de la Forumul Financiar EUROFI.
Măsuri luate de România
În acelaşi context, Teodorovici a prezentat principalele măsuri luate de România pentru stimularea pieţei bursiere, precum şi angajamentul ţării noastre de a continua în această direcţie, inclusiv prin consolidarea dialogului cu principalii stake-holderi.
Discuţiile din cadrul reuniunii Eurogroup extins s-au axat pe aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare şi Mecanismul European de Stabilitate (ESM). România a susţinut în cadrul dezbaterii calibrarea Uniunii Bancare în beneficiul comun al statelor euro şi non-euro şi introducerea stabilizatorului comun în cadrul ESM, împreună cu liniile de credit din statele participante non-euro.
Prima parte a reuniunii informale a Consiliului ECOFIN a avut pe agendă provocările viitoare pentru Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), implicaţiile creşterii ratei dobânzii asupra stabilităţii financiare şi potenţialul economic şi riscurile aduse de cripto-active. Dezbaterea privind viitorul BEI a avut loc în contextul aniversării a 60 de ani de la înfiinţare, într-un moment în care România asigură, prin ministrul Eugen Teodorovici, preşedinţia Consiliului Guvernatorilor.
România, acţiune în contextul deţinerii preşedinţiei Consiliului UE
"România în calitate de ţară care va deţine preşedinţia Consiliului UE, începând cu ianuarie 2019, dar şi de preşedinţie actuală a Consiliului Guvernatorilor BEI va acţiona pentru o abordare echilibrată privind viitorul rol al BEI ca instituţie financiară a UE', a dat asigurări Teodorovici.
Întâlnirea cu vicepreşedintele BERD Pierre Heilbronn a fost un bun prilej de discuţii privind următorul Cadru Financial Multianual (CFM) 2021-2027 şi implicaţiile privind arhitectura pentru finanţarea dezvoltării în UE, în perspectiva preluării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului UE.
Totodată, Teodorovici a subliniat necesitatea elaborării unei noi strategii de ţară a BERD în România, ţinând cont de priorităţile ţării noastre, dar şi de politicile europene, coroborat cu perspectivele oferite de următorul CFM. În context, ministrul Finanţelor a subliniat importanţa menţinerii caracterului selectiv şi flexibil al strategiei BERD în România, cu accent pe continuarea dialogului privind impactul programelor şi proiectelor finanţate şi susţinute de BERD în ţara noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News