Buzău: Un elev a ingerat săpun lichid. A fost deschisă o anchetă
Mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional 'B.P.Hasdeu' din Buzău vor fi audiaţi miercuri de poliţişti, în prezenţa părinţilor, după ce marţi un coleg de-al lor în vârstă de 13 ani a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău după ce a ingerat din sticla sa cu apă un lichid parfumat.
Potrivit purtătorului de cuvânt Spitalului judeţean de Urgenţă Buzău, Adriana Bunilă, medicii au stabilit că ar fi vorba de săpun lichid diluat. 'La Unitatea de Primiri Urgenţe Pediatrie a fost transportat marţi un minor de 13 ani. El prezenta dureri abdominale şi vărsături, iar în urma consultului de specialitate, medicul a constatat că acesta a ingerat săpun lichid diluat. În urma tratamentului, copilul a fost externat', a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul principal Ane Marie Vrapciu, a declarat, pentru AGERPRES, că 'după terminarea orei de sport, minorul a băut din sticla sa cu apă un lichid cu miros parfumat şi gust ciudat'. 'Poliţia a demarat cercetări pentru a identifica împrejurările în care s-a produs incidentul, s-au purtat discuţii cu cadrele didactice şi urmează să fie audiate un cerc de persoane bănuite, colegii săi de clasă, dar fiind minori, audierea lor trebuie să se facă în prezenţa părinţilor', a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News