Buzărnescu (29 ani, 39 WTA), a cincea favorită a turneului, s-a impus după o oră şi 48 de minute, la capătul unui meci destul de disputat, în ciuda unui set secund adjudecat clar.
Românca a deţinut controlul şi în primul set, în care a avut 3-1 şi 4-2, apoi a fost egalată, 4-4, a ratat trei mingi de set la 5-4, după care situaţia s-a răsturnat şi iberica a condus cu 6-5. Buzărnescu a reuşit un break salvator şi a trimis meciul în tiebreak, unde a avut 2-0, 3-1 şi 6-2, pentru a încheia cu 7-5. Mihaela a început cu break actul secund, dar apoi şi-a pierdut serviciul. Apoi, Buzărnescu nu a mai cedat niciun ghem şi a încheiat cu 6-1.
Buzărnescu a avut 5 aşi, dar a comis şi 4 duble greşeli, având nu mai puţin de 18 oportunităţi de break (6 transformate) în timp ce Arruabarrena (25 ani, 82 WTA) a avut 3 aşi şi 3 duble greşeli.
Duel cu numărul 80 în optimi
Românca are acum 2-1 în meciurile directe cu jucătoarea iberică, pe care a mai învins-o în 2010, la un turneu ITF la Madrid, cu 6-3, 6-1, în sferturi. Arruabarrena învinsese în 2009, la Koksijde (Belgia, ITF), cu 4-6, 6-2, 6-2, în primul tur.
Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe belgianca Alison van Uytvanck (23 ani, 80 WTA). Singura confruntare s-a încheiat cu victoria reprezentantei noastre, anul trecut, în finala turneului ITF de la Poitiers (Franţa, 100.000 dolari), cu 6-4, 6-2.
Pe tabloul principal de simplu la Budapesta se mai află Sorana Cîrstea, care o va întâlni marţi pe Viktoria Kuzmova (Slovacia), şi Monica Niculescu (adversară Kirsten Flipkens, miercuri). La dublu, Buzărnescu va juca alături de Irina Maria Bara.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol