Data actualizării:
Data publicării:

Bustul lui Elie Wiesel, la Sighetu Marmaţiei

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un bust în memoria laureatului Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel va fi amplasat la Sighetu Marmaţiei.

Administraţia municipiului Sighetu Marmaţiei va amplasa un bust al scriitorului laureat al Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel, care urmează a fi amplasat în curtea casei în care au trăit scriitorul şi familia sa, înaintea deportării în lagărele naziste, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, primarul oraşului, Horia Scubli.

'Bustul executat de maestrul Ioan Ladea a fost realizat în urma susţinerii acordate de Anton Fischman, născut la Sighetu Marmaţiei şi stabilit în Stelele Unite ale Americii de mai bine de 30 de ani. Bustul urmează a fi amplasat în curtea Casei Memoriale Elie Wiesel din localitate, în prezenţa fiului scriitorului şi a soţiei scriitorului, Marion Wiesel, în luna mai', a spus Horia Scubli.

Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei a spus că, iniţial, a solicitat sprijinul autorităţilor române şi a unor organizaţii străine pentru a realiza bustul, însă în lipsa unui răspuns a primit sprijinul lui Anton Fischman.

Elie Wiesel, născut în Sighetu Marmaţiei

Scriitorul Elie Wiesel (1928-2016) a vizitat municipiul Sighetu Marmaţiei, localitate în care s-a născut, în mai multe rânduri după 1990, iar în România Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului îi poartă numele.

Autor a peste 50 de opere, profesor, filosof, eseist, ziarist şi activist pentru drepturile omului, Elie Wiesel este apreciat pentru biografia sa, 'Noaptea', în care autorul descrie trăirile sale din lagărul de exterminare Auschwitz, dar şi din alte lagăre prin care a trecut.

În municipiul Sighetu Marmaţiei, casa familiei scriitorului a fost transformată în muzeu şi poate fi vizitată de turiştii români şi străini.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel