Data publicării:

Bursele europene, cea mai grea zi din 2016 şi până în prezent. Pierderi uriaşe

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Economie
WhatsApp

Bursele europene au suferit luni cea mai mare scădere de la jumătatea anului 2016, în condițiile în care evoluția cazurilor de coronavirus din Italia, Coreea de Sud, Japonia și Iran a determinat investitorii să se refugieze în aur și obligațiuni de stat, relatează Reuters.

Bursa din Milano a scăzut cu peste 4,5%, cele din Frankfurt și Paris cu peste 3,5%, iar FTSE din Londra a scăzut cu 3,3%, eliminând cel puțin 400 de miliarde de dolari din valoarea de piață a regiunii în câteva ore. Aurul, în schimb, a crescut cu 2,5% până la maximul a șapte ani, la 1.680 dolari uncie. Randamentele obligațiunilor SUA pe zece ani au scăzut sub 1,4% pentru prima dată din iulie 2016, iar cele pe 30 de ani a atins un minim record la puțin sub 1,85%.

Scăderi au înregistrat și bursele asiatice

Piețele valutare au reacționat împingând în sus yenul japonez, la 111,34 yeni pe dolar. Dar, în restul lumii, dolarul își arăta din nou puterea. Euro a rămas la 1,08 dolari, iar dolarul australian a scăzut la nivelul minim al ultimilor 11 ani, de 0,6585 dolari. Cu trei ore înaintea închiderii bursa de la București arăta un minus al indicelui BET de 2,51%, cu scăderi ale tuturor titlurilor ce compun indicele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel