Data publicării:

Fără penali în fotbal. Burleanu: Nu ne mai dorim

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Răzvan Burleanu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă că instituţia pe care o conduce nu îşi mai doreşte "penali" în funcţiile de preşedinte şi antrenor în Liga I, în acest sens persoanele care vor să ocupe aceste posturi vor fi obligate să prezinte cazierul o dată cu solicitarea licenţei de către cluburile din primul eşalon. 

"Din sezonul 2020-2021 se introduce conceptul de "bună reputaţie". Comisia de licenţiere a FRF va verifica buna reputaţie a reprezentantului legal al clubului, adică a preşedintelui, cel care reprezintă clubul în relaţia cu FRF. Astfel, se consideră că un preşedinte are o bună reputaţie dacă nu a fost condamnat în ultimii 5 ani pentru infracţiuni economico-financiare, fals, corupţie şi infracţiuni în legătură cu serviciul.

În acest sens reprezentanţii legali au obligaţia de a depune cazierul la zi emis cu 15 zile înainte de termenul limită de depunere a dosarului de licenţiere, adică 31 martie. În plus, preşedintele are obligaţia să depună la dosar şi o adeverinţă de la Comisia de Disciplină şi Etică a FRF din care să rezulte că nu a fost sancţionat în ultimii 5 ani pentru doping, participare la pariuri sportive şi trucarea de meciuri. Prevederile se aplică pentru sancţiuni după 1 ianuarie 2019", a spus Burleanu. 

Verificare a bunei reputaţii a antrenorului principal

"Vom avea de asemenea o verificare a bunei reputaţii şi a antrenorului principal. Astfel se consideră că are o bună reputaţie dacă nu a fost condamnat în ultimii 5 ani pentru infracţiuni de fals, corupţie şi infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, a integrităţii corporale şi a sănătăţii. Deci şi antrenorul trebuie să depună cazierul judiciar la zi. În plus, el va trebui să depună o adeverinţă de la de la Comisia de Disciplină şi Etică a FRF din care să rezulte că în ultimii 5 ani nu a fost sancţionat pentru doping, participare la pariuri sportive şi trucarea de meciuri.

Sancţiunile se aplică începând cu sezonul 2020-2021 pentru condamnări definitive, respectiv sancţiuni sportive după 1 ianuarie 2019. Atât în cazul preşedinţilor, cât şi al antrenorilor, sancţiunea va fi de neacordare a licenţei. Altfel spus, nu ne mai dorim penali în funcţiile de expunere mediatică a cluburilor din Liga I, adică la preşedinte şi antrenor principal. La patroni şi finanţatori nu ne permite legislaţia, dar am fi făcut-o şi pe asta", a adăugat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel