Data publicării:

Bundesliga, fără formații fanion, poate încasa miliarde de euro

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp

Uli Hoeness, preşedintele clubului Bayern Munchen, afirmă că în viitor banii proveniţi din drepturile de televizare ar putea aduce Bundesligii miliarde.

Aceasta în condițiile în care Bundesliga este mai puţin atractivă, în acest moment, fără prezenţa unor echipe de tradiţie, precum SV Hamburg, VfB Stuttgart sau Nurnberg, scrie dpa.

Poate într-o zi Amazon, Apple, Comcast, Disney, Google sau Netflix ni se vor alătura. Sunt companii care ar putea oferi meciuri utilizatorilor lor. Dacă vor descoperi fotbalul, vom putea vorbi de sume diferite. Jumătate de miliard, un miliard nu vor avea nicio relevanţă, am putea atinge dimensiuni la care niciunul dintre noi nici măcar nu a visat, a afirmat Hoeness.

El şi-a exprimat regretul pentru absenţa unor cluburi de tradiţie care au ajuns în al doilea eşalon valoric.

Este o dramă faptul că SV Hamburg, Stuttgart sau Nurnberg nu sunt lângă noi. Dacă ar fi fost, cu siguranţă Bundesliga ar fi fost mult mai populară şi atractivă, a punctat Hoeness.

Drepturile de televizare a meciurilor din campionatul intern, pentru perioada 2017/2018 - 2020/2021, ar urma să aducă Ligii germane de fotbal suma de 4,64 miliarde euro, în jur de 1,16 miliarde pe sezon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel