Data publicării:

Bulgaria și România, proiect comun pentru un nou pod peste Dunăre, la Ruse - Giurgiu

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Politica
WhatsApp
FOTO: arhiva
FOTO: arhiva

Bulgaria și România au prezentat un proiect comun pentru al doilea pod Ruse - Giurgiu.

Bulgaria şi România au început acţiuni reale pentru construirea celui de-al treilea pod peste Dunăre, la aproape 20 de ani de la anunțarea proiectului, a informat joi serviciul de presă al Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor.

Cele două ţări au prezentat Comisiei Europene (CE) un proiect comun pentru un studiu de fezabilitate privind al doilea pod Ruse-Giurgiu, demarând efectiv procesul de construire a unui al doilea pod combinat, rutier şi feroviar, peste Dunăre, la Ruse, scrie Agerpres.

Ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Georgi Gvozdeikov, a semnat o scrisoare de angajament comun cu ministrul român al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu, confirmând poziţia ambelor ţări conform căreia proiectul este o prioritate şi ambele guverne vor lucra în vederea implementării lui.

Contribuția Bulgariei, 1,4 milioane de euro

Activităţile vor fi coordonate de Ministerele Transporturilor din Bulgaria şi România. Ministerul bulgar, împreună cu partenerii săi asociaţi Compania Naţională de Infrastructură Feroviară şi Agenţia de Infrastructură Rutieră, vor realiza studiul privind infrastructura de legătură din ţară. Contribuţia financiară bulgară la proiect este de 1,4 milioane de euro, sau 2,73 milioane de leva, din care până la 50% ar urma să fie un grant în cadrul mecanismului Conectarea Europei.

Studiile vor analiza diferitele aliniamente şi punctele din care va începe podul la Ruse, respectiv Giurgiu, pentru a facilita alegerea unei soluţii tehnice.

Dacă proiectul este aprobat pentru finanţare, ar urma să fie anunţat la începutul anului 2024. Calendarul prevede semnarea unui contract cu CE până la jumătatea lui 2024 şi implementarea până la finalul lui 2026, când cele două ţări vor decide locaţia şi modalităţile de finanţare a facilităţii de infrastructură.

Va fi analizată şi posibilitatea utilizării mecanismelor de parteneriat public-privat pentru construcţie, întrucât astfel de mecanisme ar putea grăbi implementarea integrală a podului şi ar putea atrage finanţare suplimentară din alte surse.

Ruse va găzdui vineri o conferinţă intitulată ”Podul aşteptărilor: importanţa Schengen pentru Bulgaria şi România”. Forumul îşi propune să ofere o oportunitate pentru o discuţie aprofundată între politicienii bulgari şi români, ambasadorii celor două ţări, reprezentanţi ai afacerilor şi public.

Citește și: Bulgaria - România, pod peste Dunăre. Memorandum, aprobat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel