Data actualizării:
Data publicării:

Bulgaria: Se clatină scaunul vicepremierului Simeonov

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Bulgarii cer demisia vicepremierului Valeri  Simeonov după remarci despre mamele de copii cu dizabilităţi.

Sute de persoane s-au adunat în faţa clădirii guvernului de la Sofia în susţinerea mamelor de copii cu dizabilităţi care cer demisia sau demiterea vicepremierului Valeri Simeonov, în legătură cu remarci făcute de acesta la adresa lor ca fiind nişte 'femei zgomotoase cu copii presupus bolnavi', relatează luni agenţia bulgară de presă BTA.

Remarcile lui Simeonov, difuzate iniţial marţea trecută de postul de televiziune SKAT, au stârnit reacţii furioase în social-media, dar vicepremierul a indicat ulterior în repetate rânduri că şi le menţine, iar luni, la o întâlnire cu patronatele, a insistat că este vorba de o campanie motivată politic împotriva lui. El a adăugat că decizia politică privind înlocuirea sa din funcţie poate fi luată doar de consiliul coaliţiei dintre partidul conservator GERB şi formaţiunea sa, Patrioţii Uniţi (naţionalişti). În ce-l priveşte, premierul Boiko Borisov (GERB) l-a îndemnat pe Simeonov să-şi ceară scuze şi chiar a prezentat el însuşi scuze din partea guvernului, dar nu a spus nimic despre o eventuală plecare a vicepremierului.

Afirmaţii 'inadmisibile şi cinice'

Mamele protestatare consideră că afirmaţiile lui Simeonov, 'inadmisibile şi cinice' la adresa unei comunităţi de dimensiuni semnificative din societatea bulgară şi refuzul său de a le retrage 'arată o aroganţă de neacceptat şi demonstrează că se simte de neatins şi îndreptăţit să folosească public un asemenea limbaj'. Ele au adresat de altfel o scrisoare premierului, liderului parlamentului şi lui Simeonov însuşi, insistând că limbajul acestuia 'minimalizează problemele societăţii bulgare şi, dacă îl acceptăm, va fi legitimizat'. Potrivit semnatarelor, Simeonov nu ar trebui să mai facă parte vreodată din guvernul bulgar.

Partidul Ataka, afiliat la Patrioţii Uniţi, a anunţat luni că îi retrage încrederea lui Simeonov 'din cauza insultelor sale inadmisibile la adresa persoanelor cu dizabilităţi', poziţie care era de altfel previzibilă dată fiind răcirea relaţiilor în ultima vreme dintre vicepremier şi liderul Ataka, Volen Siderov. Acesta din urmă a făcut apel, într-un comunicat difuzat de biroul de presă al Ataka, la convocarea neîntârziată - chiar luni - a consiliului de coaliţie dintre GERB şi Patrioţii Uniţi pentru a aduce în discuţie 'comportamentul inadmisibil şi demisia imediată' ale lui Valeri Simeonov, adăugând că, în secolul XXI, premierul - aflat în vizită în Emiratele Arabe Unite - ar trebui să poată lua parte de la distanţă la o şedinţă a coaliţiei.

Celălalt partener din Patrioţii Uniţi, IMRO - Mişcarea naţională bulgară - a anunţat că îşi va face cunoscută poziţia cu privire la solicitările privind demisia vicepremierului la consiliul coaliţiei programat pentru marţi după amiază. Un reprezentant al IMRO, Milen Mihov, a menţionat, însă, luni, pentru presă, că orice schimbare în guvern 'ameninţă stabilitatea' şi că 'forţele patriotice trebuie să dea dovadă de unitate şi să prezinte o listă puternică de candidaţi pentru apropiatele alegeri pentru Parlamentul European'.

Comentând situaţia din Dubai, premierul Borisov a îndemnat partidele din Patrioţii Uniţi să ajungă la un acord în ce priveşte apelurile la demisia lui Simeonov, care este liderul Frontului naţional pentru salvarea Bulgariei, al treilea partid din bloc. El le-a îndemnat totodată pe mamele protestatare să nu facă presiuni prea mari în sensul demisiei lui Simeonov şi să lase timp guvernului să-şi îndeplinească promisiunile legate de schimbări legislative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel