Urmărește emisiunea live
Bulgaria insistă pentru aderarea completă în Schengen. Ministrul de Interne bulgar, mesaj ferm către cel din Austria
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Tiberiu Vasile
WhatsApp
Sursa foto: AGERPRES
Sursa foto: AGERPRES
Ministrul de interne bulgar, Kalin Stoianov, a avut o întâlnire cu omologii săi luni la Kranj, în Slovenia, în cadrul conferinţei ministeriale Forumul Salzburg.

La o întâlnire cu omologii săi din Austria şi România, ministrul de interne bulgar Kalin Stoianov a spus că Bulgaria insistă asupra aderării complete la spaţiul Schengen de circulaţie fără frontiere, nu doar pentru călătoriile aeriene, a declarat marţi biroul de presă al Ministerului de Interne. Cei trei miniştri s-au întâlnit luni la Kranj, în Slovenia, în cadrul conferinţei ministeriale Forumul Salzburg.

Stoianov a declarat: "Bulgaria şi România au îndeplinit toate criteriile pentru apartenenţa completă la Schengen, iar rezultatele ultimei misiuni în Bulgaria efectuate de experţi ai statelor membre, inclusiv Austria şi Olanda, au dovedit din nou acest lucru".

Între cele trei ţări sunt în curs discuţii intense, se fac progrese, iar dialogul va continua, a comunicat ministerul.

Ministrul Stoianov a argumentat că extinderea Schengen în Bulgaria şi România va contribui la întărirea zonei fără frontiere şi va ameliora modul de funcţionare a acesteia.

Ministrul Stoianov a argumentat că extinderea Schengen în Bulgaria şi România va contribui la întărirea zonei fără frontiere şi va ameliora modul de funcţionare a acesteia. El a adăugat că Bulgaria contribuie deja la securitatea în spaţiul Schengen prin implementarea mai multor măsuri şi a tuturor instrumentelor disponibile pentru un control ferm la frontiere şi cooperarea poliţienească.

Bulgaria face de asemenea eforturi substanţiale împotriva traficului ilegal de persoane şi a grupărilor de trafic cu fiinţe umane şi a susţinut iniţiativele legislative publicate recent de CE pentru întărirea rolului Europol şi armonizarea sancţiunilor pentru traficul cu fiinţe umane, a comunicat Ministerul de Interne, conform Agerpres.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel