Data publicării:

Bulgaria expulzează un diplomat rus după o anchetă cu privire la activităţi de spionaj

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Bulgaria a cerut Rusiei să recheme în ţară un diplomat de la misiunea sa din Sofia după ce procurorii l-au acuzat pe secretarul unu al ambasadei de a fi implicat în activităţi de spionaj de peste un an în această ţară balcanică, informează luni Reuters. 

Ministerul bulgar de Externe menţionează într-un comunicat că a avut o întâlnire cu ambasadorul Rusiei la Sofia vineri, după ce a fost informat de către procurori şi serviciile de informaţii despre activităţile suspecte al diplomatului rus pe teritoriul Bulgariei, cerând rechemarea lui la Moscova până luni seara.

Agenţia de presă rusă TASS informează că procuratura din Bulgaria a deschis un dosar penal împotriva unui diplomat rus, acesta fiind acuzat de spionaj. Conform agenţiei ruse oficiale de presă, întrucât angajatul Ambasadei Rusiei la Sofia beneficiază de imunitate diplomatică, urmărirea sa penală a fost suspendată. Ministerul de Externe bulgar a indicat, după o discuţie avută cu ambasadorul Rusiei la Sofia, că diplomatul respectiv a părăsit deja teritoriul Bulgariei. 'Partea bulgară şi-a exprimat dorinţa ca angajatul ambasadei să fie rechemat (în Rusia) până la sfârşitul zilei de luni.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Bulgariei, persoana în cauză a părăsit deja teritoriul Bulgariei', se menţionează într-un comunicat al diplomaţiei de la Sofia, citat de TASS. Ministerul de Externe rus nu a făcut nicio declaraţie deocamdată. Nici ambasada rusă la Sofia nu a făcut vreun comentariu în acest caz, conform agenţiilor de presă citate, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel