Bulgaria, decizie privind calendarul de adoptare a Euro
Bulgaria ar putea adera la mecanismul ERM 2 câteva luni mai târziu decât aprilie, data limită anunţată anterior, a anunţat vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, citat de Novinite.
Dombrovskis a confirmat că Bulgaria ar urma să adere la mecanism şi zona euro cu actualul curs de schimb de 1 euro pentru 1,95583 de leva. Recent, Kristalina Georgieva, directorul general al FMI, anunța că Bulgaria poate adopta moneda euro în 2023, după ce va intra în acest an în „sala de așteptare” a zonei euro, adică mecanismul ERM 2. Georgieva a declarat că președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, „vede foarte pozitiv” demersul Bulgariei pentru intrarea în zona euro și i-a spus la Forumul Economic Mondial de la Davos că „se pare că bulgara va fi vorbită curând în sala unde au loc întâlnirile zonei euro”.
Bulgaria îndeplinește criteriile nominale pentru adoptarea Euro
Bulgaria, a cărei monedă, leva, este deja legată de euro, îndeplinește criteriile nominale pentru a adopta moneda unică, cu finanțe publice sănătoase și datorii reduse, dar este, de asemenea, unul dintre cele mai sărace și corupte state membre ale UE. „Bulgaria în ansamblu stă foarte bine. Există două bănci care au avut probleme, dar lucrează la ele și nu văd probleme”, a spus Georgieva, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News