Bulai, moțiune împotriva lui Romașcanu dacă nu-l demite pe directorul TNB. Ministrul, reacție: Sunt mai importante decât dorința unuia sau a altuia
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Lucian Romascanu
Facebook Lucian Romascanu
Iulian Bulai (USR), preşedintele Comisiei de Cultură de la Camera Deputaţilor, cere demiterea directorului TNB, Mircea Rusu, şi ameninţă că va iniţia o moţiune simplă împotriva ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, dacă nu se ia această măsură. Ministrul Romaşcanu a reacţionat în exclusivitate pentru DC NEWS. 

”Evident că voi face un demers. Aștept astăzi acțiune din partea ministrului Romașcanu, ca urmare a solicitării mele de a-l demite pe domnul director interimar. Dacă această solicitare nu va fi întâmpinată cu fermitate astăzi, voi anunța colegii din conducerea USR că voi propune depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Romașcanu, pentru că este de neacceptat ca noi să fim vecini cu cei care acum sunt agresați, iar o instituție din România să ia partea agresorului și să promoveze un mesaj pro-Putin foarte clar. Nu este permis ca președintele țării, premierul să fie prezenți la Bruxelles, pentru a semna angajamente și pentru a cere ajutor chiar și pentru România și din țară, un ministru al acestui Cabinet să-și saboteze propriul Guvern și să fie de partea greșită a scenei de acțiune, în momentul de față, anume cu un mesaj de toleranță față de această propagandă”, spune Bulai.

El precizează că o moțiune simplă „este un act de retragere a încrederii, pe care Parlamentul în ansamblul său o acordă unui ministru, pentru a exercita puterea executivă”.

„Eu nu cred că într-o Românie care se vrea de partea UE-NATO, cu colegi din PNL și PSD care înțeleg gravitatea și importanța acestui moment se vor găsi colegi parlamentari care să se solidarizeze cu o persoană care fie promovează, fie menține manipulatori în funcții publice sau persoane care promovează, acceptă și tolerează propaganda pro-Putin în instituții publice, sabotând propriul Guvern și sabotând România și românii, care se solidarizează cu refugiații din Ucraina și cu situația țării vecine. De aceea, eu cred că această moțiune are toate șansele să treacă, dacă nu se va rezolva problema cu fermitate astăzi (luni - n.r.)”, conchide Iulian Bulai, citat de Mediafax.

TNB a găzduit de Ziua Mondială a Teatrului un spectacol al actorului Dan Puric, considerat de unii ca fiind rusofil, naționalist și antieuropean, notează RFI.
Spectatorii au primit câte un exemplar din publicația „Certitudinea”, pe care Iulian Bulai o califică drept naționalistă și extremistă, iar Ministerul Culturii a anunțat o anchetă.

CITEŞTE ŞI Acuzații de propagandă anti UE la Teatrul Național, la spectacolul lui Dan Puric. Actrița Ada Galeș, revoltată. Ministrul Romașcanu: "Plângere la poliție și anchetă internă"

Lucian Romaşcanu, reacţie pentru DC NEWS 

"Deocamdată va fi o anchetă, se face plângere la Poliţie, probabil voi trimite şi Corpul de Control, pentru a vedea ce a fost acolo. Trebuie să rezulte o vinovăţie pentru a merge până acolo, dar deocamdată nu rezultă aşa ceva. Echilibrul teatrului, liniştea şi creativitatea de acolo sunt mai importante decât dorinţa unuia sau altuia", a declarat Lucian Romaşcanu pentru DC NEWS. 

Pe Facebook, ministrul anunţase deja control şi plângere la Poliţie

”În urma celor sesizate public privind distribuirea unui ziar la sala Studio a TNB, conducerea ne-a informat că mâine va dispune o anchetă internă și va depune plângere la poliție pentru distribuție neautorizată de materiale în incinta TNB. Nimeni din conducere nu a fost informat despre acest demers extrem de grav.

Nu putem tolera ca o instituție-simbol de cultură a României (și nicio instituție a Ministerului Culturii) să devină spațiul de propagare a unor materiale private, indiferent de conținutul lor, cu atât mai mult a unor materiale care ar putea face propagandă unor interese străine României”, a scris Romașcanu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel