Bujorul, floare națională a României. Klaus Iohannis a semnat decretul
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 26 octombrie 2022, următoarele decrete.
- Decret pentru promulgarea Legii privind declararea bujorului ca floare națională a României (PL-x 427/29.06.2022);
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Suceava a doamnei Narcisa Vinţilă – pensionare, la data de 1 noiembrie 2022;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a doamnei Adriana-Claudia Pampu-Romanescu, în prezent inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare – pensionare, la data de 1 noiembrie 2022;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a domnului Ionel Toma – pensionare, la data de 1 noiembrie 2022.
Ce prevede legea referitoare la declararea bujorului ca floare națională
"Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor.
Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice".
Autorităţile administraţiei publice locale pot sprijini "material şi logistic" întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc şi "vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări".
Proiectul mai prevede că autorităţile locale pot organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi vor putea amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor.
Consiliile judeţene pot lua măsuri pentru înfiinţarea şi întreţinerea unor mini-grădini botanice în care florile de bujor să ocupe spaţii distincte şi pot sprijini amenajarea unor alei de bujor ca floare peisagistică urbană.
Uniunea Artiştilor Plastici va sprijini organizarea pe plan local a unor expoziţii de pictură consacrate florii de bujor. Totodată, se prevede ca Romfilatelia să cuprindă în planul său de emisiuni filatelice emiterea unor coliţe şi timbre consacrate florii de bujor.
Vezi și: Bujorul a fost declarat floare naţională și va avea, prin lege, propriile festivaluri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News