Bujorul a fost declarat floare naţională și va avea, prin lege, propriile festivaluri
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul prin care bujorul este declarat Floare Naţională a României. S-au înregistrat 180 voturi „pentru”, 39 „împotrivă” şi 23 de abţineri.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, iar legea merge spre promulgare la Cotroceni. „Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice", prevede legea.
Autorităţile administraţiei publice locale pot sprijini întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc şi vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări. Legea mai prevede că autorităţile administraţiei publice locale pot organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi vor putea amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor.
Consiliile judeţene pot lua măsuri pentru înfiinţarea şi întreţinerea unor mini-grădini botanice în care florile de bujor să ocupe spaţii distincte şi pot sprijini amenajarea unor alei de bujor ca floare peisagistică urbană. Uniunea Artiştilor Plastici va sprijini organizarea pe plan local a unor expoziţii de pictură consacrate florii de bujor. Totodată, se prevede ca Romfilatelia să cuprindă în planul său de emisiuni filatelice emiterea unor coliţe şi timbre consacrate florii de bujor.
Bujorul românesc, emblemă a eroismului
Bujorul românesc a fost deja adoptat de Ministerul Apărării Naţionale ca emblemă a eroismului: „Bujorul este purtat la revers sau pe cocarda tricoloră la Ziua Veteranilor (11 noiembrie), la Ziua Veteranilor de Război (29 aprilie), de Înălţare şi la toate evenimentele în care este cinstit sângele vărsat pe câmpul de luptă de ostaşii români. În noiembrie 2015, Asociaţia de Caritate din Armata României „Camarazii“, susţinută de Invictus România, a înregistrat marca la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.” Bujorul include toate cele cinci specii care cresc spontan pe teritoriul României din Banat până în Dobrogea și din Oltenia până în Transilvania și Moldova: Paeonia peregrina, Paeonia tenuifolia, Paeonia triternata, Paeonia mascula, Paeonia officinalis, ssp. Banatica, precum și trei specii cultivate: Paeonia officinalis, Paeonia lactyflora, Paeonia suffruticosa. Pe lângă speciile spontane, în țară există și 3 specii cultivate cu peste 100 de varietăți și soiuri.
Tema bujorului este larg răspândită în covoarele tradiţionale, costumele populare şi alte obiecte de artizanat de o frumuseţe rară, fapt ce dovedeşte aprecierea deosebită de care se bucură bujorul la nivel naţional din cele mai îndepartate timpuri. În conștiința populară, ideea de sănătate, frumusețe fizică și spirituală este asociată adesea cu floarea de bujor. Peste 100.000 de români poartă prenumele sau numele de Bujor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News