Data actualizării:
Data publicării:

Buget 2020. Florin Cîțu, declarații: Nu vom putea plăti pensiile

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp
Florin Cîțu FOTO AGERPRES
Florin Cîțu FOTO AGERPRES

Florin Cîțu, ministrul de Finanțe, a vorbt despre bugetul pe 2020 și situația pensiilor.

"Trebuie reformat sistemul şi trebuie să luăm în calcul două lucruri: este o generaţie mare care iese la pensie şi din spate resursele care vin în număr la fel de mare pentru că tinerii decid să nu rămână în România şi atunci e greu să susţii acest sistem, dar nu este o problemă pe care o are România, am văzut-o şi în alte ţări. Vom găsi şi noi o soluţie, un sistem mai puternic, contribuţii către un sistem privat sau administrat privat, deci o mai mare distribuire a resurselor pentru că acolo ai şi un randament mai mare", a declarat ministrul Finanţelor. 

Pensiile, în pericol

"Dacă rămânem cu un sistem dominant de pensii pe Pilonul I, cu siguranţă nu vom putea să plătim pensii în 20 de ani. Nu pot să spun acum cum va arăta un sistem nou de pensii. Dacă vrem să avem un sistem sustenabil, este de preferat ca dominantă să fie partea administrată privat şi nu cea care este la stat", a mai spus Florin Cîțu.

"Sistemul de pensii administrate privat a suferit în ultimii ani câteva şocuri negative. Eliminarea acestor şocuri negative din sistem nu se va întâmpla peste noapte, dar vom încerca să corectăm chiar astăzi o mare parte dintre inechităţi şi restul anul următor. Sunt costuri de tranziţie pe care nu ni le putem asuma", a spus ministrul Finanţelor.

"Vestea bună"

"Vestea bună este că astăzi, în şedinţa de Guvern de la ora 17:00, se va da o primă citire a ordonanţei cu elementele pe care le vom schimba din Ordonanţa 114 şi cerinţele de capital pentru sistemul Pilon II pentru pensii introduse prin Ordonanţa 114 vor fi eliminate. Şi acea opţiune de a trece de la Pilonul II la Pilonul I, la care au aderat doar 504 persoane, va fi eliminată. Restul vor fi pe parcursul anului viitor, a declarat Cîțu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel