Data publicării:

Buget 2020, probleme. Mihai Fifor: Este pentru prima oară de la Revoluție

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Mihai Fifor, Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici FOTO AGERPRES
Mihai Fifor, Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici FOTO AGERPRES
"România are nevoie de un buget dezbătut în parlament și nu de unul făcut pe genunchi de ministrul Cîțu", apreciază Mihai Fifor.

"Premierul Ludovic Orban a anunţat că a primit din partea conducerii partidului susţinerea pentru angajarea răspunderii în cazul legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2020. Este pentru prima oară de la Revoluție, când un guvern încearcă să limiteze rolul parlamentului în jocul democratic din România, asumându-și răspunderea pe bandă rulantă pe o serie de legi extrem de importante. Un guvern responsabil nu poate să-și permită să ignore cea mai reprezentativă instituție a Statului Român, Parlamentul, asumându-și răspunderea pe legea bugetului de stat și pe legea asigurărilor sociale.

România are nevoie de un buget dezbătut în parlament și nu de unul făcut pe genunchi de ministrul Cîțu, care am văzut ce dezastru a produs în zona finanțelor, de când a fost numit în funcție", a scris Mihai Fifor pe Facebook.

Vedem și ce fel de buget ne propune acest domn Cîțu

"Și vedem și ce fel de buget ne propune acest domn Cîțu: taie sume imense de la Sănătate, pentru a da bugete mai mari in orice alta parte decat in sistemul medical sau in cel de invatamant. Nu e posibil să tai fonduri substanțiale de la investiții, în special de la PNDL, pentru a majora cheltuielile guvernului. Și din aceste motive, bugetul trebuie dezbătut în parlament după regulile unei democrații sănătoase, iar aleșii tuturor partidelor trebuie să aibă ocazia să-și susțină amendamentele.

De asemenea, partenerii sociali au dreptul să își exprime și ei un punct de vedere. Așa se întâmplă într-o democrație, așa s-a întâmplat în ultimii 30 de ani în România. În plus, o eventuală asumare a răspunderii ar lăsa România fără buget până în primăvară, având în vedere că acest demers a fost deja declarat neconstituțional și cu siguranță o nouă sesizare va fi admisă de Curtea Constituțională", transmite Mihai Fifor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel