Data publicării:
Budapesta a notificat Bruxelles-ul că vrea o derogare de la regulile UE privind azilul
Ungaria a notificat Bruxelles-ul la începutul săptămânii cu privire la intenția sa de a solicita o excepție de la reglementările Uniunii Europene privind azilul, urmând astfel modelul Olandei. Totuși, această procedură are șanse reduse de succes.
Acest anunţ intervine înaintea unei conferinţe de presă, la Strasbourg, a premierului ungar Viktor Orban, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia Consiliului UE.
Guvernul ungar este decis să ia măsuri ferme pentru a proteja frontierele ţării şi pentru a frâna migraţia ilegală ce ameninţă securitatea naţională, a explicat pe Facebook ministrul ungar al afacerilor europene Janos Boka.
Budapesta i-a trimis luni Comisiei Europene o scrisoare în care solicită o exceptare de la regulile europene în materie de azil şi migraţie dacă ar urma să aibă loc în viitor o modificare a tratatelor. Tratatele UE sunt acorduri cu caracter obligatoriu adoptate de toate statele membre ale Uniunii Europene şi o derogare nu poate avea loc decât cu acordul Celor 27.
Ostilă primirii de solicitanţi de azil în numele apărării unei Europe creştine, Ungaria a fost condamnată de mai multe ori de justiţia europeană
Bruxelles-ul a precizat la jumătatea lunii septembrie, după primirea solicitării similare din partea Olandei, că nu are în vedere schimbări imediate.
Ostilă primirii de solicitanţi de azil în numele apărării unei Europe creştine, Ungaria a fost condamnată de mai multe ori de justiţia europeană pentru nerespectarea dreptului UE.
De asemenea, Viktor Orban se opune Pactului european privind migraţia şi azilul, o reformă amplă adoptată de UE la jumătatea lunii mai şi care prevede în special un mecanism de solidaritate obligatorie faţă de ţările membre confruntate cu o presiune a migraţiei.
Dincolo de cazul Ungariei, numeroase state europene au adoptat în ultimele luni diverse măsuri pentru frânarea imigraţiei ilegale şi restrângerea dreptului de azil, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News