Budăi, despre salariul minim: PNL-ul s-a opus. Am declarațiile, le prezint la televizor
Marius Budăi susține că majorarea salariului minim în România are aspecte extrem de importante în ciuda faptului că PNL și-ar fi dorit desființarea acestuia. Mai mult, ministrul Muncii a spus că nu poate fi contrazis, iar declarațiile celor din PNL le va face publice la televiziuni.
Marius Budăi a intervenit în această seară la România TV unde a vorbit despre succesul majorării salariul minim în condițiile în care PNL și-ar fi dorit desființarea acestui prag.
”An de an am majorat acel salariu minim care era prevăzut în programul de Guvernare. De altfel, ne bazăm și pe impactul pozitiv asupra creșterii economice și influența în PIB-ul României. Majorarea de 9.5% a salariului minim de anul acesta a dus la o creștere de 0,8 puncte procentuale. Sunt aspecte extrem de pozitive. (...) PNL-ul s-a opus tot timpul salariului minim. PNL a vrut desființarea salariului mimim și să nu mă contrazică cineva pentru că am toate declarațiile lor și am să le prezint la televizor când spuneau că salariul minim nu face lucruri bune în economie, când spuneau că salariul minim trebuie să fie 1000 de lei și că trebuie să fie desființat. Ce nu înțeleg eu? De ce PNL nu ia în seamă sărăcia ronânilor”, a spus Marius Budăi la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News