Bucureștiul va avea noi piste pentru biciclete
În şedinţa de astăzi, Guvernul României a adoptat, la propunerea Ministerului Mediului, Hotărârea de Guvern privind construirea de noi piste pentru biciclete.
Valoarea investiţiei este de 44,5 milioane lei, pentru amenajarea de piste de biciclete pe 21 de străzi, cu o lungime de 48 km şi o suprafaţă totală de peste 166 m2. În plus, vor fi amenajate şi un număr de 420 de locuri de parcare pentru biciclete. Durata de execuţie a proiectului este de şase luni.
Vezi și: Grupare specializată în trafic de droguri, destructurată. Cum acționau tinerii de 17 și 18 ani
”Configurarea actuală a arterelor de circulaţie din Bucureşti nu asigură o circulaţie fluentă şi facilă a traficului de biciclişti şi nici nu permite o dezvoltare a reţelei de piste de biciclete care să îmbunătăţească condiţiile de circulaţie pentru această categorie de participanţi la trafic. În Capitală există trasee pentru biciclete amenajate în scop de agrement, dar acestea acoperă o gamă restrânsă de interes, comparativ cu situaţia la nivel european”, susțin reprezentanții Ministerului Mediului.
Finanţarea obiectivului de investiţii se va face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi de la bugetul local al Unităţii Administrativ-Teritoriale a Municipiului Bucureşti, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Vezi și: Cauți un loc de muncă în străinătate? Vezi ce posturi sunt disponibile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News