„Eu, împreună cu oamenii și echipa absolut extraordinară de creatori, alături de care lucrez, nu am depins niciodată, cu adevărat, de un spațiu. Am încercat să găsim acele spații propice creației, dar teatrul nu s-a născut într-un spațiu, ci în aer liber, pe pietre și pe lemne. La un moment dat, teatrul a funcționat și pe butoaie - se poate face și într-o clădire, dar și în afara ei sau pe un acoperiș.

Teatrul se poate face oriunde, în esență. Este o mare nevoie de spații, în schimb, pentru că una este să gândești un proiect experimental, într-un spațiu ca acesta, pe care l-am pus pe picioare prin cercetarea noastră și alta este nevoia reală a orașului, a Bucureștiului, de a avea spații de reprezentare. Sunt foarte mulți artiști, e un oraș foarte mare, cu - estimez eu - trei milioane și jumătate, poate chiar patru milioane de locuitori, împreună cu cei care îl tranzitează, vizitează sau sunt temporar aici”, a explicat George Costin.

„Sunt foarte puține spații, cele existente sunt foarte mici. Multe spații nu sunt funcționale, unele care sunt funcționale continuă la limita legii. Sunt clădiri vechi, improprii. Nu s-a mai construit în București, cel puțin în ultimii 30 de ani - cred că putem cita doar două exemple. Iar cele care există acum, fie nu sunt funcționale, fie se află într-o stare relativ proastă. E nevoie ca Bucureștiul să aibă spații - Cinematograful Lumina, din acest punct de vedere, cred că este o necesitate și sper ca, la un moment dat, să îl vedem funcțional, mi-aș dori foarte mult să se întâmple asta. E adevărat, și construcțiile unor catedrale au durat mii de ani, dar sperăm să nu fie cazul”, a continuat acesta.

Directorul Centrului Cultural „Lumina”, George Costin, a explicat și cum a reamenajat platourile într-un spațiu neconvențional, nu pentru că doreau actorii sau datorită vreunei viziuni nonconformiste, ci din cauza condițiilor precare din București. 

„Răspunsul este mai amplu, dar voi încerca să îl scurtez. Noi avem un sediu, un spațiu, e vorba despre Cinematograful Lumina, aflat pe Bulevardul Elisabeta și care ar fi trebuit să intre în renovări, deocamdată e într-un soi de „stand-by”. Și atunci a trebuit ca, până la refacerea sălii, care nu e o chestiune foarte complicată, să ne așezăm undeva. Am lucrat la Biblioteca Națională, până în pandemie, după care ne-am mutat aici, în timpul pandemiei. Am amenajat spațiul ținând cont de niște neajunsuri, ca să spun așa... VEZI CONTINUAREA AICI!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News