București. Jaf la cutia milei
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
revelion 2019
revelion 2019
Poliţiştii Secţiei 7 au fost sesizaţi, marţi, prin apel 112, că persoane necunoscute au pătruns în biserica Sfântul Dumitru (sectorul 2), unde au forţat cutia milei, din care au sustras o sumă de bani donată de enoriaşi. 

Potrivit Poliţiei Capitalei, a fost efectuată cercetarea la faţa locului şi au fost declanşate investigaţiile. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor, a menţionat sursa citată. 

Ce român deține recordul

Recordul de spargeri de acest tip îl deține un român stabilit în Marea Britanie, Mihăiță Roșca care a fost arestat, în 2017, după ce a spart nu mai puțin de 17 biserici în Marea Britanie. Banii nu au fost recuperați, pentru că acesta i-a cheltuit deja. Mihaita Roșca spărgea bisericile noaptea, aruncând pietre în vitralii și, odată ajuns înăuntru, le devasta căutând bani sau calculatoare. El a ales bisericile pentru că erau ținte ușoare și era sigur că noaptea nu erau păzite. El a călătorit în jurul Marii Britanii spărgând biserici. Rosca a cheltuit cei mai mulți bani pentru o vacanță de vară de lux prelungită. 

VEZI ȘI:

Catedrala Arhiepiscopală din Buzău a fost JEFUITĂ

Preot înjunghiat în biserică de un enoriaș

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel