Bucureștenii rămân fără tramvaie noi. Achiziția, anulată pe șest
Achiziția de tramvaie noi în București a fost stopată pe șest în data de 31 decembrie. În timp ce bucireștenii se pregăteau de Revelion, Societatea de Transport București anula licitația câștigată de un producător român de tramvaie.
Directorul general al STB, Mihai Petcu, susține că licitația a fost anulată din lipsă de fonduri. ”Noi, STB nu avem bani, dacă nu suntem prinși pe lista de investiții de la Primărie. Această achiziție nu a fost prinsă deloc anul trecut”, a declarat Petcu pentru Club Feroviar.ro.
Întrebat de unde știe dacă în acest an investiția nu va fi inclusă pe lista obiectivelor finanțabile de Primăria Municipiului București, din moment ce bugetul Capitalei nu a fost aprobat, nefiind gata nici cel național, Mihai Petcu a evitat să răspundă întrebărilor publicației.
De asemenea,nu au fost luate în calcul surse alternative de finanțare, cum ar fi Mecanismul European de Redresare și Reziliență, care pune accent pe energia verde și transportul nepoluant.
Mihai Petcu a făcut parte din fostul Consiliu de Administrație al STB, și este numit pe vremea majorității PSD în CGMB. El a fost avansat în funcția de director general al societății de către noua administrație, PNL-USR PLUS-PMP, în care primar general este Nicușor Dan. Fiindcă Petcu a lucrat în domeniul auto, la mai mulți importatori de mașini, Club Feroviar avansează ipoteza că STB a renunțat la achiziția de tramvaie pentru a cumpăra noi autobuze. Producătorii români de tramvaie vor contesta decizia de anulare a licitației, mai scrie ClubFeroviar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News