Data publicării:
Bucureştenii, blocaţi în staţiile de metrou. Mai multe trenuri se retrag
Mii de bucureşteni sunt blocaţi în aceste momente în staţiile de metrou de pe magistrala 1. Mai multe trenuri se retrag, după ce un bărbat s-a sinucis în staţia Izvor, blocând traficul feroviar.
"Am urcat la Titan, spre Unirii şi la staţia Nicolae Grigorescu s-a făcut anunţul că trenul se retrage. Mă gândesc că dacă ajungeam la Dristor, puteam să iau trenul în direcţia opusă, dar acum s-a anunţat că şi al doilea tren se retrage de pe traseu. Suntem blocaţi aici!", ne-a transmis cititoarea.
"CUMPLIT! Pe o distanţă de 4 staţii am făcut 1 oră! Şi sunt norocoasă. Am coborât la Timpuri Noi, dupăă ce ne mai coborâseră de 2 ori. Am luat tramvaiul 19 cu sute de oameni şi apoi metroul de la Tineretului, şi mă consider NOROCOASĂ!", mai transmite o bucureşteancă.
Circulaţia trenurilor pe magistralele 1 şi 3 este blocată, după ce un bărbat s-a aruncat în faţa metroului în staţia Izvor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News