Suntem pe locul 5 în topul confuziilor geografice. Străinii confundă mereu București cu Budapesta, iar faptul că suntem gard în gard cu vecinii maghiari, nu ne ajută prea mult. O nouă campanie a celor de la Kandia, producătorii ciocolatei ROM, încearcă să înlăture această confuzie. S-au instalat panouri la intrarea în București și s-a lansat un site dedicat:
Probabil va amintiți de cei 400 de suporteri basci, care, în 2012, după ani de zile în care așteptaseră să vadă echipă Athletic Bilbao într-o nouă finală de cupă, în loc să-și ia bilete spre București, au zburat la Budapesta. Partea cea mai amuzantă este că mulți dintre ei aveau deja bilete la meci, bilete pe care scria clar: National Arena, București, nu Budapesta.
În seara aceluiași meci Europa League, care i-a derutat pe cei 400 de suporteri, un comentator englez ne-a salutat, la fel de derutat: "Bună seara, Budapesta... Bine v-am găsit la finala Europa League". Dincolo de zăpăceala din fotbal, artiștii internaționali reușesc să gafeze cel mai des, în deschiderile concertelor, când încearcă să se apropie de public cu clasicul salut al orașului care îi găzduiește. Începând cu 1992 și până anul trecut, în 2012, am trecut prin multe situații jenante: un „Hello, Budapest” de la balconul Casei Poporului, câteva „Hello, Budapest” pe scena de la Sala Palatului, „It’s all up to you, Budapest”, „Good evening Buda..oh, Bucharest, not Budapest, not Budapest”. Pentru mai multe amănunte despre colecția de confuzii puteți accesa pagina campaniei aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă