"Activitatea, care se va desfăşura în perioada 12-14 martie, reprezintă o oportunitate pentru armonizarea poziţiilor naţionale ale statelor membre ale formatului B9 pe subiectele ce se vor regăsi pe agenda Summitului NATO din iulie 2018, în special pe consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, cu prioritate pe flancul estic, în vederea obţinerii unei decizii politice pe acest subiect în cadrul Summitului", informează MApN.
De asemenea, în cadrul lucrărilor vor fi abordate teme referitoare la procesul de adaptare a structurii de comandă a NATO, riscurile şi ameninţările provenind din vecinătatea estică a Alianţei, precum şi modalităţile de consolidare a rezilienţei pe axa Marea Baltică - Marea Neagră - Marea Adriatică, inclusiv prin asigurarea complementarităţii cu alte formate regionale.
Totodată, urmează a fi dezbătute aspecte privind consolidarea interoperabilităţii forţelor aliate în formatul de cooperare B9 cu cele ale SUA, creşterea mobilităţii trupelor pe flancul estic, precum şi cele referitoare la o abordare comună în domeniul consolidării cooperării dintre NATO şi Uniunea Europeană.
La reuniune vor participa miniştrii apărării din Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Ungaria, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonă, România şi Republica Slovacă, dar şi oficiali ai NATO şi ai Departamentului american al apărării.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!