Bușoi, mesaj fulminant către Firea: Este penibil. Nu există o dovadă mai clară
Cristian Bușoi a reacționat după ce Primăria Capitalei a ratat licitația pentru achiziționarea a 400 de autobuze.
Într-un comunicat de presă, liderul PNL consideră că ”nu există dovadă mai clară de incompetenţă a actualei administraţii a Capitalei decât ratarea licitaţiei pentru achiziţionarea a 400 de autobuze din cauza unui viciu de procedură. Ca cetăţean, când auzi că aparatul administrativ ratează o licitaţie importantă (pentru care s-a chinuit 14 luni!!!, din cauză că nu defineşte corect termenul de depunere a ofertelor şi încurcă data de 16 cu cea de 14 august) nu poţi decât să te gândeşti că dacă prostia ar durea, administraţia Firea ar fi în dureri perpetue.”
Tototadă, potrivit lui Cristian Bușor, ”explicaţia oamenilor dnei Gabriela Firea- precum că instrucţiunile de elaborare a anunţului nu sunt clar explicate în manualul de utilizare al SEAP- este penibilă. Modernizarea parcului RATB a fost una dintre promisiunile-cheie ale campaniei Gabrielei Firea şi este greu de explicat de ce i-a luat 14 luni primarului să lanseze o licitaţie de achiziţie. Iar acum, când în sfârşit s-a reuşit finalizarea caietului de sarcini, procedura este anulată pentru că s-au greşit datele de depunere.”
”Habarnismul” administrației Firea, depășit ”doar de demagogie”
”Şi pentru că habarnismul administraţiei Firea este depăşit doar de demagogie, iar declaraţiile sunt făcute doar ca să acopere golurile din acţiunea administrativă, merită amintit ce frumos declara dna primar general acum două luni, pe 13 iunie, cu ocazia conferinței "Jump to smart 1.0 — Soluții rapide și inovatoare pentru România orașelor inteligente" (tema conferinței fiind în totală contradicție cu ce face administrația PSD în București): „În câteva zile vom fi în măsură să urcăm pe SEAP licitația pentru achiziționatea a 400 de autobuze noi, Euro6, 100 de tramvaie și 100 de troleibuze. S-a lucrat aproape un an de zile la indicatorii tehnico-economici, la caietul de sarcini. Sunt absolut convinsă că odată cu momentul în care aceste autobuze, tramvaie și troleibuze vor ajunge la București (...) vom putea să spunem că am contribuit odată în plus la a-i determina pe bucureșteni să renunțe la autovehiculul personal".
Rămâne doar o întrebare: cine asumă responsabilitatea pentru această eroare prostească şi pentru întârzierea celei mai importante achiziţii din mandatul actualei administraţii?”, precizează Cristian Bușoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News