Data publicării:

Bruce Willis are o categorie la premiile Zmeura de Aur. Intră în competiția-parodie cu opt filme - Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Bruce Willis are o categorie la premiile Zmeura de Aur. Intră în competiția-parodie cu opt filme - Foto Pexels
Bruce Willis are o categorie la premiile Zmeura de Aur. Intră în competiția-parodie cu opt filme - Foto Pexels

Opt filme cu Bruce Willis vor concura în 2022 la Razzie Awards (Zmeura de Aur), trofeele anti-Oscar care parodiază celebrele distincţii hollywoodiene prin recompensarea celor mai proaste filme şi a celor mai slabe interpretări actoriceşti din ultimul an, informează AFP.

Organizatorii galei în cadrul căreia sunt atribuite aceste premii satirice s-au simţit astfel obligaţi să creeze pentru actorul american o categorie care îi este dedicată, intitulată "Cele mai proaste interpretări ale lui Bruce Willis într-un film din 2021".

În cele opt lungmetraje, produse în general cu bugete mici şi difuzate doar pe platforme de streaming, Bruce Willis, protagonistul francizei "Die Hard", interpretează roluri de şerif blazat, fost poliţist, general în retragere şi fost agent CIA.

Niciunul dintre aceste filme, în care Bruce Willis apare adeseori doar în câteva scene, dar la promovarea cărora starul hollywoodian a participat intens, nu a primit mai mult de 20% de recenzii pozitive pe site-ul Rotten Tomatoes, un agregator care cumulează scorurile atribuite de diverse site-uri cinematografice filmelor lansate în America de Nord. O performanţă foarte rară a fost stabilită de trei dintre aceste filme ("American Siege", "Apex" şi "Out of Death"), care afişează un scor de 0% primit din partea criticilor de film.

Youtube video image

Celelalte cinci filme din categoria dedicată actorului Bruce Willis sunt "Cosmic Sin", "Deadlock", "Fortress", "Midnight in the Switchgrass" şi "Survive the Game".

Însă filmul care a primit luni cele mai multe nominalizări la Zmeura de Aur 2022 este "Diana the Musical", o comedie muzicală dedicată prinţesei Diana şi difuzată de Netflix. Această peliculă va concura la nouă categorii, inclusiv la categoria "cel mai prost film". Musicalul din care se inspiră această peliculă a fost jucat pe Broadway doar în 33 de reprezentaţii.

Jared Leto a fost nominalizat şi el la Zmeura de Aur pentru interpretarea exuberantă şi accentul lui italian din filmul "House of Gucci". Starul american a fost nominalizat la categoria "cel mai neinspirat cuplu de pe ecran", însă nu a primit această nominalizare datorită interpretării alături de un alt artist sau de o altă artistă, ci pentru "masca lui facială din latex de 8 kilograme, hainelor sale de tocilar şi accentului său ridicol".

Aceste ironii nu ar trebui să îl împiedice însă pe celebrul actor american să apară pe lista nominalizărilor la Oscar la categoria "cel mai bun actor în rol secundar", care vor fi anunţate marţi.

Printre celelalte celebrităţi nominalizate luni la Zmeura de Aur se află şi celebrul star din NBA LeBron James, datorită costumului său din filmul "Space Jam: A New Legacy".

La categoria "cel mai prost film"



La categoria "cel mai prost film" vor concura producţiile cinematografice "Diana the Musical (The Netflix Version)", "Infinite", "Karen", "Space Jam: A New Legacy", "The Woman in the Window".

La categoria "cel mai prost actor" au fost nominalizaţi Scott Eastwood ("Dangerous"), Roe Hartrampf (în rolul prinţului Charles din "Diana the Musical"), LeBron James ("Space Jam: A New Legacy"), Ben Platt ("Dear Evan Hansen"), Mark Wahlberg ("Infinite").

Cea mai proastă actriţă va fi aleasă dintre Amy Adams ("The Woman in the Window"), Jeanna de Waal ("Diana the Musical"), Megan Fox ("Midnight in the Switchgrass"), Taryn Manning ("Karen"), Ruby Rose ("Vanquish").

La categoria "cel mai prost regizor" au fost nominalizaţi cineaştii Christopher Ashley ("Diana the Musical"), Stephen Chbosky ("Dear Evan Hansen"), "Coke" Daniels ("Karen"), Renny Harlin ("The Misfits"), Joe Wright ("The Woman in the Window").

Cea de-a 42-a gală de decernare a premiilor Zmeura de Aur va avea loc la Los Angeles pe 26 martie, cu o zi înainte de decernarea premiilor Oscar. Golden Raspberry Awards, numele oficial al acestor trofee satirice, au fost inventate într-un bar din Los Angeles în anul 1981, ca o alternativă satirică la ceremonia fastuoasă a trofeelor Oscar, de foşti studenţi în arte cinematografice şi de profesionişti din industria de la Hollywood.

Câştigătorii premiilor Zmeura de Aur - dacă aleg să se prezinte la ceremonie - primesc şi un trofeu, care imită o zmeură aurie, montată pe un soclu realizat sub forma unei pelicule de film, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel