Data publicării:

Britney Spears spune că fanii i-au salvat viața. Diva le-a mulțumit

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Facebook - Britney Spears
Facebook - Britney Spears

Britney Spears le-a mulțumit fanilor ei, spunând că i-au „salvat viața”. 

"Mi-aţi salvat viaţa": cântăreaţa Britney Spears le-a mulţumit fanilor în primul ei mesaj video pe Instagram după ce un tribunal din Los Angeles a decis vineri să pună capăt tutelei sub care s-a aflat artista timp de 13 ani, afirmând că speră că povestea ei va atrage atenţia asupra chestiunii tutelei, relatează AFP, citat de Agerpres. 

În mesajul de două minute, postat marţi seara, Britney nu dezvăluie niciun proiect în viitorul apropiat, explicând că a fost sub tutelă timp de 13 ani şi afirmând că este "pur şi simplu fericită" să-şi reia obiceiurile de zi cu zi.

"Nu sunt aici pentru a fi o victimă (...) Sunt aici pentru a apăra oameni cu dizabilităţi reale, cu boli reale. Sunt o femeie puternică şi îmi pot imagina ce le-a făcut sistemul acestor oameni", a explicat ea.

"Sper că mica mea poveste va avea un impact şi va face diferenţa în acest sistem corupt", a adăugat ea.

”FreeBritney” a contribuit la anularea tutelei

Cântăreaţa a mulţumit apoi mişcării "FreeBritney" pentru că a atras atenţia asupra cazului ei: "Vocea mea a fost înăbuşită atât de mult timp", dar "voi aţi sensibilizat publicul". "Cred că mi-aţi salvat viaţa", a adăugat ea.

Înregistrarea video, care a fost vizualizată de peste cinci milioane de ori miercuri dimineaţă, a fost postată alături de un text mult mai virulent.

"Când mă trezesc în fiecare dimineaţă, sunt încă uimită să văd ce mi-a făcut familia mea şi tutela mea... A fost demoralizant şi degradant", scrie ea. "Şi nu vorbesc despre lucrurile rele la care m-au supus şi pentru care toţi ar trebui să fie la puşcărie ... inclusiv mama mea", a continuat Britney Spears, care a promis, de asemenea, că nu va tăcea şi că "nu a uitat nimic".

Eliberată de sub tutela ce a durat mai bine de un deceniu

După mai multe luni de proceduri legale, un tribunal din Los Angeles a decis în sfârşit să-i redea controlul asupra vieţii personale lui Britney Spears, punând astfel capăt tutelei sub care s-a aflat cântăreaţa timp de 13 ani şi pe care ea a considerat-o 'abuzivă', relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

'Tutela asupra persoanei şi bunurilor lui Britney Spears încetează de azi complet. Aceasta este decizia tribunalului', a declarat judecătoarea Brenda Penny, responsabilă cu dosarul.

'Niciodată nu m-am rugat atât de mult în toată viaţa mea pentru ca un astfel de lucru să se întâmple', a scris marţi artista în vârstă de 39 de ani pe contul său de Instagram, subliniind importanţa crucială pe care o are pentru ea decizia tribunalului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel