Data publicării:

Britney Spears, eliberată de sub tutelă după 13 ani. Poate să ia propriile decizii privind viața și banii săi

Autor: Andrada Oana | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Instagram @britneyspears
Foto: Instagram @britneyspears

Britney Spears a fost eliberată de sub tutela tatălui său, după 13 ani. 

După mai multe luni de proceduri legale, un tribunal din Los Angeles a decis în sfârşit să-i redea controlul asupra vieţii personale lui Britney Spears, punând astfel capăt tutelei sub care s-a aflat cântăreaţa timp de 13 ani şi pe care ea a considerat-o 'abuzivă', relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

'Tutela asupra persoanei şi bunurilor lui Britney Spears încetează de azi complet. Aceasta este decizia tribunalului', a declarat judecătoarea Brenda Penny, responsabilă cu dosarul.

'Niciodată nu m-am rugat atât de mult în toată viaţa mea pentru ca un astfel de lucru să se întâmple', a scris marţi artista în vârstă de 39 de ani pe contul său de Instagram, subliniind importanţa crucială pe care o are pentru ea decizia tribunalului.

Britney Spears și-a dorit să preia controlul asupra vieţii sale personale

 

Cântăreaţa obţinuse deja câştig de cauză după ce tribunalul îl suspendase pe tatăl său, Jamie Spears, din rolul de tutore, lucru pe care ea îl reclamase de mai multe luni. Însă ea cerea în primul rând dreptul de a prelua controlul asupra vieţii sale personale şi anularea dreptului de tutelă deţinut din 2008 de tatăl său, care invocase tulburările psihologice manifestate de fiica sa.

Britney Spears este susţinută de mai mulţi ani în eforturile sale de 'o armată' de fani care reclamau 'eliberarea' idolului lor şi care se reunesc în mod regulat în faţa tribunalului din Los Angeles în zilele de deliberare.

Cântăreaţa dorea să se emancipeze de sub tutelă pentru a se putea căsători cu iubitul său, Sam Asghari, pe care l-a întâlnit în 2016 pentru filmarea clipului piesei sale 'Slumber Party'.

Britney Spears are doi copii cu fostul ei soţ, cântăreţul Kevin Federline. Ea s-a căsătorit, de asemenea, pentru scurt timp în Las Vegas, cu fostul său prieten din copilărie Jason Alexander, însă uniunea a fost anulată 55 de ore mai târziu.

Prinţesa pop are peste 100 de milioane de albume vândute în întreaga lume şi ocupă locul 8 în clasamentul Billboard al celor mai vânduţi artişti ai deceniului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel