Data publicării:
BREXIT se amână OFICIAL - Decizia premierului britanic Boris Johnson. Scrisoare pentru Donald Tusk
Înfrângerea suferită de premierul Boris Johnson, sâmbătă, în Camera Comunelor, are drept consecință amânarea Brexit-ului.
Premierul britanic, Boris Johnson, i-a dat asigurări preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, că urmează să îi fie trimisă o scrisoare chiar sâmbătă seară pentru a i se face cunoscută cererea Londrei de a se amâna din nou Brexitul, prevăzut în mod normal pentru 31 octombrie, potrivit AFP care citează o sursă europeană.
Această cerere este consecinţa unui vot al deputaţilor britanici, care au decis sâmbătă după-amiază cu o scurtă majoritate să amâne decizia lor asupra acordului de divorţ anunţat joi între Londra şi Bruxelles.
"Donald Tusk va demara o serie de consultări cu liderii celor 27 cu privire la modalitatea de a reacţiona", a adăugat sursa, citată de Agerpres.
Camera Comunelor a decis sâmbătă să amâne votul asupra acordului privind Brexitul până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord, dar premierul Boris Johnson a declarat imediat după aceea că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexitului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News