Cancelarul german Angela Merkel a afirmat vineri că Europa doreşte o soluţie ordonată în dosarul Brexit şi nu dezbate alte opţiuni în contextul în care oficialii britanici negociază retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează Reuters. Şefa executivului german a făcut acest comentariu într-o conferinţă de presă la Praga.
Pe de altă parte, Merkel a spus că va examina sâmbătă cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan cazul cetăţeanului german condamnat la şase ani şi trei luni de închisoare pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă.
Problemele Brexit-ului
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să părăsească Uniunea Europeană la finalul lui martie 2019. UE susţine să nu fie creată o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană. Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării. În cazul în care acordul de retragere convenit nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând cu 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale).
Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă. Conform Comisiei Europene, ţările membre ar trebui să se pregătească pentru cele două scenarii principale posibile. Dacă acordul de retragere este ratificat înainte de 30 martie 2019, dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit la 1 ianuarie 2021, adică după o perioadă de tranziţie de 21 de luni. Dacă acordul de retragere nu este ratificat înainte de 30 martie 2019, nu va exista o perioadă de tranziţie şi dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit începând cu 30 martie 2019. În acest caz, s-a evocat deja un scenariu de tipul 'niciun acord' (no deal) sau 'situaţie-limită' (cliff-edge).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto