Data publicării:

Brexit, întâlnire la nivel înalt. Trei provocări presante: Aviația, turiștii și românii din Marea Britanie

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentara PSD Claudia Țapardel s-a întâlnit cu Lord Martin Callanan, Secretarul de Stat pentru Brexit. 

În cadrul întâlnirii la nivel înalt, au fost discutate cele mai presante provocări ce țin de ieșirea Marii Britanii din UE. 

Primul subiect pe agenda întâlnirii a fost garantarea drepturilor cetățenilor UE, și implicit ale cetățenilor români rezidenți în Marea Britanie, după intrarea în vigoare a acordului de retragere a acesteia din Uniune.

Lord Callanan a oferit garanții în ceea ce privește dreptul de a locui și de a lucra pe teritoriul Marii Britanii. El a spus că cetățenii UE, inclusiv cei 500.000 de români, care locuiesc și muncesc în Marea Britanie, vor avea dreptul de a aplica pentru obținerea statutului de rezidență permanentă.

În acest sens, guvernul britanic a simplificat procedura de aplicare, care va consta în transmiterea tuturor documentelor necesare pentru obținerea statutului de rezidență permanentă prin intermediul unei aplicații pe telefon, care poate fi instalată pe orice telefon de tip Android. Costul acestui serviciu este de 65 de lire sterline.

După finalizarea perioadei de tranziție toți cetățenii UE care nu au reușit să aplice pentru rezidență permanentă în timp util, vor beneficia de o prelungire a termenului de aplicare cu încă șase luni.

„În calitate de membru în Comisia pentru Afaceri Constituționale din Parlamentul European, încă de la anunțarea referendumului privind Brexit am militat pentru protejarea tuturor drepturilor cetățenilor europeni, inclusiv ale cetățenilor români care locuiesc în Marea Britanie. Cu această ocazie, am subliniat faptul că Marea Britanie se bucură de valoarea adăugată economiei naționale prin munca cetățenilor români, în special în domenii ce țin de sănătate, construcții sau IT. Drepturile acestora nu pot constitui subiectul unei negocieri, ci trebuie să fie garantate indiferent de circumstanțele politice." a punctat eurodeputatul Claudia Țapardel.

Impactul Brexit asupra aviației

Totodată, în ceea ce privește impactul Brexitului asupra sectorului aviației, Lord Callanan a evidențiat că Marea Britanie este cea mai largă piață de aviație la nivelul UE și aceasta va lansa către UE o propunere - White Paper, în care va prezenta viziunea acestuia în ceea ce privește colaborarea dintre UE și Marea Britanie în domeniul aviației. El și-a exprimat convingerea că UE nu va exclude Marea Britanie din European Aviation Safety Agency (EASA).

”Este clar că este nevoie de definirea unui compromis benefic pentru ambele părți" a subliniat europarlamentara PSD. 

Turiștii europeni, liber după Brexit

Ultimul subiect de pe agenda întâlnirii a fost libertatea de circulație a cetățenilor europeni după finalizarea negocierilor. Lord Martin Callanan a punctat că autoritățile britanice nu vor impune restricții turiștilor. 

”Am apreciat invitația Secretarului de Stat pentru Brexit, Lord Callanan, pentru a discuta o serie de provocări ce țin de ieșirea Marii Britanii din UE. Mă bucur că odată cu adresarea unei scrisori oficiale Prim-Ministrului Theresa May, am reușit să mențin o colaborare permanentă pe marginea acestui subiect.” a conchis europarlamentarul Claudia Țapardel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel