Declarația lui Raab vine înaintea unei reuniuni la Bruxelles cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, relatează AFP. 'Am făcut multe progrese privind acordul de retragere (...), dar există încă lacune pe care trebuie să le acoperim. De aceea, aştept cu nerăbdare să se intensifice negocierile şi să ne asigurăm că suntem în cea mai bună poziţie pentru a obţine cel mai bun acord, a declarat Dominic Raab, alături de Michel Barnier, înainte de începerea întrevederii lor.
'După cum ne-a spus Michel (Barnier), ceasul ticăie', a admis Raab. 'Rămân treisprezece săptămâni până la summit-ul Consiliului European din octombrie. În acest timp scurt, trebuie să facem două lucruri: să finalizăm acordul de retragere, iar noi nu suntem încă acolo, şi să pregătim o declaraţie politică privind viitoarea noastră relaţie, a avertizat, la rândul său, Michel Barnier.
Avem nevoie de o poliţă de asigurare
În ceea ce priveşte retragerea, este urgent să se convină asupra unui cadru de securitate juridic pentru Irlanda şi Irlanda de Nord. Avem nevoie de o poliţă de asigurare', a subliniat Barnier.
'Pentru relaţia noastră viitoare, am propus un proiect de acord de liber schimb ambiţios şi un parteneriat strâns în materie de securitate. Provocarea noastră va fi găsirea unui teren comun de înţelegere în ceea ce priveşte principiile fundamentale ale UE şi ale Regatului Unit', apreciat responsabilul european. Michel Barnier va prezenta detalii despre discuţiile avute cu noul ministru britanic în cadrul unei reuniuni, vineri, la Bruxelles, cu miniştrii de externe din UE.
Vezi și: May, mărturisiri după întrevederea cu Trump: M-a sfătuit să dau în judecată UE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”