BREXIT. Cum vor putea rămâne românii în Marea Britanie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Tudor Curtifan
WhatsApp
Cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene stabiliți în Marea Britanie vor avea nevoie de documente pentru a avea dreptul de a rămâne pe teritoriul Regatului Unit. Anunțul a fost făcut de ministrul britanic de Interne, Amber Rudd.

Amber Rudd a făcut declarația în fața membrilor Camerei Comunelor, unde a explicat ce va presupune ieșirea din Uniune a Regatului Unit pentru unii dintre străinii stabiliți aici.

Opoziția laburistă a vrut să știe cum va fi posibil ca angajatorii și proprietarii apartamentelor închiriate să facă distincția între străinii care au dreptul de a locui și de a munci în Marea Britanie și cei care au ajuns în regat după intrarea în vigoare a restricțiilor ce ar interveni după Brexit. În regat sunt 3,2 milioane de cetățeni din UE, potrivit datelor oficiale ale ministerului de Interne, scrie Agerpres.

"Va fi nevoie de unele documente, într-o formă sau alta", a spus ministrul. Rudd a vorbit despre o "abordare treptată" a acestei probleme, astfel încât Guvernul să poată folosi "toate avantajele tehnologice de care dispunem pentru ca toate formele de imigrație să fie gestionate cu atenție".

Ministrul a precizat că va mai dura până când planurile vor fi prezentate. Ministrul pentru Migrație, Robert Goodwill, a confirmat că "în acest stadiu nu este nevoie de documente în plus". El a refuzat însă să răspundă direct la afirmația unui parlamentar liberal-democrat cum că remiterea de documente speciale pentru cetățenii UE din Marea Britanie ar putea costa 100 de milioane de lire pe an și ar presupune implicarea a 3.000 de funcționari.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel