Brexit: ANTICIPATE în Marea Britanie. Lider UE: O ocazie uriașă
Britanicii pot folosi prilejul alegerilor parlamentare anticipate pentru a arăta ce fel de relații doresc cu Uniunea Europeană, a afirmat negociatorul-șef pentru Brexit al Parlamentului European, liberalul Guy Verhofstadt, după anunțul neașteptat făcut marți de premierul conservator Theresa May privind convocarea legislativelor înainte de termen, pentru data de 8 iunie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
'Va fi o ocazie pentru cetățenii britanici să se exprime cu privire la modul în care văd relația viitoare între țara lor și UE', a scris fostul prim-ministru belgian, pe pagina sa de Facebook.
'În calitate de negociator al PE pentru Brexit, voi lucra cu un nou guvern pentru cel mai bun viitor comun posibil', a adăugat Verhofstadt.
Guy Verhofstadt, un susținător convins al unei Uniunii Europene mai federalizate, este liderul grupului ALDE din Parlamentul European, din care fac parte și liberal-democrații britanici.
Aceștia își propun să desfășoare o campanie pentru a-i împiedica pe conservatorii aflați la putere să negocieze un Brexit 'dur', care ar însemna tăierea multora din legăturile Regatului Unit cu Uniunea Europeană.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News