Breaking News: Întâlnire Băsescu-Obama la Washington
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
basescu-obama
basescu-obama

Întâlnirea dintre președintele României, Traian Băsescu, și președintele SUA, Barack Obama, a început. Întrevederea este prevăzut să aibă circa o oră, urmând să fie discutate chestiuni legate de amplasarea scutului anti-rachetă la Deveselu și utilizarea aeroportului de la Constanța pentru aeronavele americane.

Vor fi analizate aspecte privind relațiile economice bilaterale, ca și contextul politic regional și internațional. Președintele Băsescu a întreținut o relație apropiată cu fostul președinte republican George W. Bush, dar nu a avut contacte directe cu democratul Obama. Informațiile privind întâlnirea Băsescu-Obama ne-au fost furnizate de surse apropiate Casei Albe, respectiv politicieni din Partidul Democrat din SUA.

La București s-a speculat îndelung pe marginea întâlnirii, datorită unui comunicat ermetic trimis de președinție, în care nu s-au oferit suficiente informații în legătură cu agenda vizitei în SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel