Data publicării:

Brazilia a jucat pentru prima oară în istorie în negru pentru a protesta împotriva rasismului

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Echipa națională a Braziliei a jucat pentru prima dată în istorie în negru.

În cadrul campaniei sale anti-rasiste, echipa națională masculină de fotbal a Braziliei a purtat pentru prima dată în cei 109 ani de existență un echipament complet negru într-un meci amical cu Guineea disputat sâmbătă în Spania, potrivit CNN.

Înainte de începerea partidei de la Barcelona, jucătorii ambelor echipe s-au așezat sau au îngenuncheat pe gazonul stadionului Espanyol și au păstrat un moment de reculegere.

Brazilia a jucat prima repriză a meciului în tricouri, șorturi și șosete negre, după care a revenit la tradiționalul său echipament galben. Pe fața tricourilor era afișat sloganul campaniei: „Com Racismo nao tem jogo”, adică „Fără rasism, nu există joc”.

Sloganul face parte din campania Federației Braziliene, cu sprijinul FIFA, organismul mondial care guvernează fotbalul, pentru a elimina rasismul din sport și din societate, conform unui comunicat al Federației emis sâmbătă.

De la ce a pornit totul

Unul dintre cei mai buni jucători ai țării, atacantul Real Madrid Vinícius Jr., a fost victima unor abuzuri rasiste constante în timpul înfrângerii Realului cu 1-0 în fața Valenciei pe stadionul Mestalla în mai, fiind al zecelea incident care îl implică pe fotbalistul brazilian raportat de LaLiga Spaniei la procurori în sezonul 2022-2023.

Președintele FIFA Gianni Infantino a vizitat delegația braziliană joi, anunțându-și sprijinul total pentru campania anti-rasistă.

În ceea ce privește meciul, Brazilia a câștigat cu 4-1 cu goluri marcate de Joelinton, Rodrygo, Eder Militão și Vinícius. Guirassy a înscris unicul gol pentru Guineea.

Vinicius, cu 10 pe spate

 

Vinícius a purtat celebrul tricou cu numărul 10, numărul odată purtat de marele Pele, pentru prima dată, potrivit Federației Braziliene.

Vinícius a fost invitat de Infantino să participe la o comisie anti-rasistă a FIFA alături de alți jucători care vor ajuta la propunerea unor măsuri pentru a combate comportamentul discriminatoriu în fotbal, a declarat președintele FIFA joi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel