Brazilia: Tentativă de piraterie informatică asupra telefoanelor lui Bolsonaro
Telefoanele mobile ale preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro au fost ţinta unor tentative de piraterie informatică ce au vizat de asemenea şi pe alţi membri ai guvernului, a anunţat joi Ministerul de Justiţie, potrivit AFP.
Ministerul de Justiţie 'a fost informat de poliţia federală că telefoane portabile folosite de preşedintele republicii, Jair Bolsonaro, au fost ţinta atacurilor unor piraţi informatici, oprite marţi', se arată într-un comunicat.
În comunicat nu se precizează dacă hacker-ii au reuşit să aibă acces la conţinutul telefoanelor şefului statului, 'Am fost întotdeauna atent cu informaţiile strategice. Acestea nu se transmit prin telefon. Prin urmare, nu sunt îngrijorat dacă va ieşi în public ceva de pe telefonul meu. Ei (hackerii - n.r.) nu vor găsi nimic compromiţător', le-a spus Jair Bolsonaro jurnaliştilor la Manaus, în nordul ţării.
Patru persoane au fost arestate marţi în statul Sao Paulo, acuzate că au participat la aceste atacuri informatice care i-au vizat în special pe ministrul Economiei, Paulo Guedes, pe ministrul Jusţiei, Justice Sergio, şi pe procurorii însărcinaţi cu o anchetă anticorupţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News