Data publicării:

Braşov: Stadiul proiectelor finanţate de Elveţia, prezentat unei delegaţii condusă de ambasadorul Mattli

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Două dintre cele trei proiecte implementate la Braşov cu finanţare prin Acordul de Cooperare Elveţiano-Român, modernizarea sistemului de termoficare din cartierul Tractorul şi a şcolii gimnaziale nr. 4 din Răcădău, au fost finalizate în proporţie de 100%, a transmis viceprimarul braşovean Mihai Costel delegaţiei Elveţiei condusă de ambasadorul Arthur Mattli, care s-a aflat miercuri în municipiul de sub Tâmpa.

"Am avut o discuţie constructivă cu delegaţia elveţiană, căreia i-am prezentat cele trei proiecte pe care le-au finanţat prin Acordul de Cooperare Elveţiano-Român. Oficialii elveţieni s-au arătat mulţumiţi de modul în care au fost implementate şi au apreciat în mod special faptul că proiectul de modernizare a reţelei de transport şi distribuţie agent termic din Tractorul a fost finalizat în termen, în ciuda faptului că a pornit cu întârziere, din cauza crizei din sistemul de termoficare, la vremea respectivă. O situaţie sensibilă a existat şi la implementarea proiectului de la Colegiul de Informatică Grigore Moisil, din cauza constructorului angajat prin licitaţie. Acesta nu a respectat termenele asumate contractual, însă partea elveţiană a apreciat modul în care a fost gestionată problema, cu atât mai mult cu cât am refăcut deja graficul de lucru şi am stabilit ca până la finalul anului să terminăm toate lucrările de la acest obiectiv", a declarat viceprimarul Costel Mihai, potrivit unei informări transmisă de Primăria Braşov, scrie Agerpres.

Potrivit viceprimarului, elevii de la Informatică ar putea să se mute înapoi în clădire începând cu semestrul al doilea al anului şcolar.

În prezent, corpul A al Colegiului de Informatică Grigore Moisil este complet finalizat după ce în ultimele săptămâni s-a lucrat la unele reparaţii, după plecarea consructorului spaniol. Corpul B va intra în lucru de săptămâna viitoare, de luni, cu termen de finalizare 31 decembrie 2019. În paralel se lucrează la branşarea unităţii de învăţământ la sistemul public de termoficare, lucrare care are termen de finalizare 1 decembrie 2019.

Primăria Braşov a pornit două acţiuni în instanţă împotriva firmei spaniole care nu şi-a respectat prevederile asumate în contract, a menţionat sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel