Braşov: Şapte premiere teatrale, în cadrul Săptămânii Comediei
Publicul braşovean va avea posibilitatea să vizioneze şapte piese de teatru în premieră, în săptămâna 3-9 iunie, în cadrul celei de VII-a ediţii a Săptămânei Comediei, au transmis luni, printr-un comunicat de presă, organizatorii.
În 'Săptămâna Comediei', un festival organizat de Asociaţia Culturală Fanzin şi dedicat exclusiv pieselor de teatru ce se pretează abil descrierii de 'comedie', 'aşa cum este ea înţeleasă, văzută şi transmisă mai departe de către numeroşi regizori de teatru', zilnic va fi prezentată câte o piesă-eveniment, în premieră, de la Teatrul Act din Bucureşti, Teatrul Nottara, Metropolis, Teatrul de Comedie, Avangardia sau ARCUB Bucureşti.
Cu ocazia festivalului Săptămâna Comediei, mari nume ale teatrului român contemporan se vor afla la Braşov, printre invitaţi fiind Marcel Iureş, Florin Piersic Jr., Oana Pellea, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu, Andrei Duban şi mulţi alţii. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc luni, 3 iunie, cu piesa 'Don Juan' a Teatrului de Comedie Bucureşti, un spectacol prin care marele seducător din Sevilla revine pe scenă într-o variantă nouă pe măsura vremurilor noastre, pusă în scenă de regizorii Andrei şi Andreea Grosu, revizuindu-şi tehnicile de cucerire şi făcând noi victime în rândul spectatoarelor, potrivit organizatorilor.
Teatrul Act revine la Braşov cu spectacolul Moş 'Nichifor' cu Marcel Iureş în rol principal, Teatrul Metropolis vine cu piesa 'Colivia cu nebune' de Jean Poiret, 'despre familii tradiţionale, despre preconcepţii, dar mai ales despre dragoste', iar Teatrul Avangardia prezintă cea mai vizionată comedie fraţuzească din ultimii 10 ani, 'Toc Toc', un fenomen la nivel mondial, jucându-se de peste 13 ani în peste 20 de ţări cu casa închisă. Pentru prima dată în festivalul Săptămâna Comediei, ARCUB şi Asociaţia Goong Bucureşti sunt prezente cu piesa 'Frumos e în septembrie la Veneţia', o comedie romantică cu Oana Pellea şi Mircea Rusu în rolurile principale, potrivit organizatorilor. Festivalul va fi închis de spectacolul 'Vestul singuratic' a Teatrului Nottara, cu Florin Piersic Jr, un spectacol în regia lui Cristi Juncu. Miercuri, 5 iunie, publicul este invitat la un spectacol Concert'n 3 cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu şi Anca Hanu, au mai transmis organizatorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News