Data publicării:

Braşov: Filme şi dezbateri pe teme relevante pentru societatea contemporană - în prima ediţie a Festivalului One World România

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Cultura
WhatsApp

Proiecţiile a 12 filme de lung metraj, majoritatea documentare, însoţite de dezbateri cu cineaşti, dar şi personalităţi ale vieţii publice româneşti, în care vor fi abordate teme relevante pentru societatea contemporană, de la modul în care s-a construit democraţia în România după căderea comunismului, migraţia în Europa, violenţa domestică şi până la ce înseamnă statul de drept, reprezintă oferta pentru public a primei ediţii a Festivalului One World România, care se va desfăşura la Braşov în perioada 7-10 noiembrie.

"Vor fi filme documentare, pe mai multe teme relevante pentru societatea contemporană, focusul principal este pe cei 30 de ani care se împlinesc în decembrie de la Revoluţie. În primul rând veţi putea vedea câteva filme despre ceea ce s-a întâmplat atunci, în România, respectiv modul în care s-a construit democraţia după căderea comunismului", a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul artistic al Festivalului, Andrei Rus, scrie Agerpres.

În deschiderea evenimentului va fi proiectat filmul regizoarei de origine sârbă Ivana Mladenovic, "Ivana cea Groaznică", premiat la festivalul de la Locarno, care abordează, din perspectivă feminină, într-un mix liber de ficţiune şi documentar, problemele care pot apărea în jurul unui discurs de emancipare, dar şi parcursul relaţiilor româno-sârbe, modul în care acestea s-au modificat în ultimele trei decenii.

Conform sursei citate, o serie de dezbateri publice vor însoţi o parte a proiecţiilor din festival, printre invitaţi numărându-se personalităţi importante pentru perioada de tranziţie: fostul politician Mona Muscă, cineaştii Stere Gulea şi Vivi Drăgan Vasile, realizatori ai unuia dintre filmele emblematice despre acea perioadă, "Piaţa Universităţii 1990", şi Andrei Raţiu, fiul lui Ion Raţiu, unul dintre candidaţii principali la Preşedinţie în cadrul primelor alegeri libere.

"Nu va lipsi nici o perspectivă artistică deopotrivă mai intimă şi mai detaşată sub forma filmului "După tăcere" (2012) al Vaninei Vignal. Cineasta (de origine franceză - n.r.), prezentă la Braşov, descrie felul în care s-a izbit, la 20 de ani de la căderea comunismului, de mecanismul fricii şi al tăcerii. Alţi invitaţi speciali ai festivalului sunt Patrick Brăila, una dintre cele mai puternice voci ale comunităţii trans din România, şi Gabriela Leu, care reprezintă UNHCR - Agenţia ONU pentru refugiaţi. Amândoi vor intra în dialog cu spectatorii cu ocazia proiectării a două filme, care tratează problematici specifice activităţii lor", conform sursei citate.

Un eveniment special al festivalului, expoziţia de fotografie "Cicatrice", semnată de fotograful Cosmin Bumbuţ şi de jurnalista Elena Stancu, găzduită de un centru comercial din Braşov, şi care va putea fi văzută până pe 29 noiembrie, "aduce în lumină violenţele domestice de la noi din ţară".

Totodată, Festivalul One World România se adresează şi liceenilor, proiecţii de filme şi dezbateri fiind organizate în două licee din Braşov, Colegiile Johannes Honterus şi Dr. Ioan Meşotă.

Dezbaterile vor viza problematica migraţiei şi ce înseamnă statul de drept, invitaţi fiind reprezentanta UNHCR şi doi jurişti din Braşov şi Sfântu Gheorghe.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Imelda Toaso, a subliniat că tocmai aceasta este una dintre calităţile acestui proiect, faptul că festivalul se adresează şi liceenilor, "un public care nu a trăit în comunism, însă, prin aceste proiecţii, întâlniri, realizate în cadrul liceelor va avea ocazia să cunoască aceste vremuri de mult apuse".

Potrivit acesteia, Consiliul Judeţean Braşov a cofinanţat proiectul One World România cu aproape 50.000 de lei.

Festivalul este organizat de Asociaţia One World Romania, partener local fiind Asociaţia Artburg. Intrarea publicului este liberă, cu excepţia primei seri, joi, când un bilet va costa 10 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel