'Avem rezultatul de la Institutul Cantacuzino în cazul celor doi pacienţi internaţi la ATI la Spitalul Judeţean, unde a fost confirmată existenţa virusului gripal A-H1. Tot la Spitalul Judeţean s-a înregistrat, în această dimineaţă, un caz de deces la un pacient de 49 ani, pentru care nu avem rezultatul de la Institutul Cantacuzino', a declarat Gabriel Ciochină. De la debut sezonului rece, în judeţul Brăila s-au înregistrat 107 cazuri gripă clinică, din care 30 au fost internate, iar trei confirmate de Institutul Cantacuzino.
30.000 de persoane vaccinate
Pe 28 ianuarie, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a confirmat la Brăila primul caz de deces din cauza gripei, la un bărbat de 49 de ani, internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, pe fondul unei infecţii respiratorii şi a altor afecţiuni medicale. Peste 30.000 de persoane s-au vaccinat împotriva gripei, în această iarnă, în judeţul Brăila, în condiţiile în care, în anii trecuţi, media pe întreg sezonul rece nu depăşea 20.000 de persoane. În sezonul rece 2017-2018, Brăila nu a avut niciun caz de gripă, fiind singurul judeţ din ţară în această situaţie.
VEZI ȘI:
Alegeri europarlamentare 2019. SONDAJ Brăila rezultat
Gripa a ucis peste 1.000 de persoane în Franţa
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky