Data publicării:
Brăcea, anchetatorul de acum de la Onești, în mijlocul acțiunii când s-au produs crimele. ”Între ei, a existat, cu siguranță, o discuție”
Jurnalista Carmina Pricopie a vorbit despre modul de acțiune al Poliției în cazul Onești, în care un bărbat de 68 de ani a luat ostatici doi muncitori pe care, ulterior, i-a ucis.
"O să plec de la cel mai mic din această piramidă. Vorbim despre agentul Ștefănuț Moraru, negociatorul care a încercat să ţină singur situaţia sub control, din momentul în care a ajuns la Oneşti. (...) Atacatorul i-a spus că dacă nu primeşte în două ore ceea ce cere va omorî cele două victime. Întrebat într-o conferinţă de presă ce a făcut, a spus că şi-a anunţat mai departe superiorii.
Înţeleg că l-a anunţat pe adjunctul Poliţiei Onești, acesta l-a anunţat pe şeful său, şeful Poliției Oneşti, şi de aici până la domnul Florentin Brăcea. Să facem specificaţia că domnul Alexandru Scurtu, care spunea că la ora 13.47 a aflat despre ceea ce se întâmplă la Oneşti, este în directa subordine a domnului Florentin Brăcea. Între ei, cu siguranţă, a existat o discuţie despre ceea ce se întâmplat", a spus jurnalista Carmina Pricopie.
Chestorul de poliţie Florentin Brăcea este adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române. Acesta anchetează acum cazul, însă, fiind printre primele persoane care au aflat ce se întâmpla la Oneşti, luni, ar trebui să fie şi el anchetat.
Crimă Onești. Bode: Urmele de pe corpul uneia dintre victime erau de la muniție neletală
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News