Box: Britanicul Nigel Benn dezminte că nu a primit licenţa pentru a reveni în ring la 55 ani
Englezul Nigel Benn, fost campion mondial la categoriile mijlocie şi supermijlocie în anii '90, a dezminţit că nu a primit licenţa de a reveni în ring la vârsta de 55 ani, dar a anunţat că va face alte teste medicale pentru a dovedi că este apt să boxeze din nou, relatează Reuters.
Benn, care a boxat ultima oară în 1996, voia să revină în ring pe 23 noiembrie la Birmingham, pentru un meci cu australianul de origine cameruneză Sakio Bika, 40 ani, un fost campion mondial WBC, care a fost învins în iunie 2007 de Lucian Bute în drumul său către titlul IBF. Englezul a confirmat că a solicitat o licenţă la Asociaţia britanică şi irlandeză de box (BIBA). Resping afirmaţiile că am solicitat din nou licenţa de la alt organism de acreditare.
Prin urmare nu mi s-a refuzat licenţa, aşa cum se spune, a declarat Benn pentru presă, într-un comunicat. Ziarul Daily Telegraph l-a citat pe secretarul general al Consiliului britanic al boxului, Robert Smith, care susţinea că a refuzat o primă cerere în septembrie. I s-a spus că nu va fi luată în considerare, având în vedere vârsta lui, perioada lungă în care a fost departe de sport. Nu vom aproba acest eveniment, nu va fi sub jurisdicţia noastră, a declarat atunci Robert Smith.
Benn a declarat că înţelege riscurile şi nevoia unei expertize medicale, dar susţine că este discriminat din cauza vârstei lui: Sunt binevenite cererile BIBA de a stabili dacă sunt pregătit pentru box. Am efectuat numeroase şi constante investigaţii medicale care confirmă asta, inclusiv RMN-uri periodice la creier. Fostul pugilist susţine că va efectua ale teste în viitoarele săptămâni, inclusiv RMN-uri, pentru a dovedi starea lui de sănătate şi faptul că în timpul meciului vor fi luate şi alte măsuri de securitate. El susţine că nu banii îl motivează să urce în ring, ci obţinerea liniştii sufleteşti. Supranumit Distrugătorul întunecat, Benn a deţinut titlurile mondiale la categoria mijlocie, versiunea WBO, în 1990 şi la supermijlocie, versiunea WBC, între 1992 şi 1996, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News