Data publicării:

Box: Pacquiao şi Thurman se vor înfrunta pe 20 iulie

Autor: Florin Răvdan
WhatsApp

Legendarul pugilist filipinez Manny Pacquiao îl va înfrunta, în data de 20 iulie, pe americanul Keith Thurman, în cadrul unui meci între cei doi campioni mondiali WBA la categoria welter, a anunţat promotorul boxerului asiatic. Acesta nu a dezvăluit, în schimb, oraşul în care va avea loc această confruntare, precizează AFP. 

Alegeri prezidentiale 2024

În vârstă de 40 ani, Pacquiao deţine unul dintre cele două titluri WBA la welter, categorie la care Thurman este "super-campion", după ce a cucerit şi titlul WBC.

"Pac Man", cum este supranumit filipinezul, este singurul boxer care a câştigat titlul mondial la opt categorii diferite de greutate. El are în palmares 61 de victorii (39 înainte de limită), 2 egaluri şi 7 înfrângeri. Filipinezul a boxat ultima oară în luna ianuarie, la Las Vegas, unde l-a învins la puncte pe americanul Adrien Broner.

Paquiao şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă în 2015, când a fost ales senator în ţara sa, dar a revenit în ring doi ani mai târziu. Viitorul său adversar, Keith Thurman (30 ani) nu a cunoscut înfrângerea ca profesionist, având în palmares 29 de victorii, între care 22 prin KO, şi un egal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel